Fratele lui Radu Mazăre, urmărit penal. DNA: 80.000 de euro, o parte din mita primită de primarul Constanței, virați în contul lui Alexandru Mazăre

Fratele lui Radu Mazăre, urmărit penal. DNA: 80.000 de euro, o parte din mita primită de primarul Constanței, virați în contul lui Alexandru Mazăre
Publicat: 17/04/2014, 17:16

Senatorul Alexandru Mazăre nu a menționat în declarația de avere un cont deschis la o unitate bancară din Israel, în care, în 2011, o societate comercială a virat 80.0000 de euro, arată DNA, precizând că suma reprezenta o parte din mita care ar fi fost primită de primarul Constanței, Radu Mazăre.

Potrivit Direcției Naționale Anticorupție, în 7 aprilie și, respectiv, 15 aprilie, procurorii Secției de combaterea infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție au dispus începerea urmăririi penale față de senatorul Alexandru Mazăre, pentru complicitate la luare de mită și fals în declarații.

Din ordonanțele procurorilor privind efectuarea urmăririi penale rezultat că există date și indicii temeinice potrivit cărora, în declarația de avere din 29 mai 2012, Alexandru Mazăre nu a menționat contul personal deschis la o unitate bancară din Israel, în care a fost virată de către o societate comercială, la 13 septembrie 2011 și 6 decembrie 2011, suma totală de 80.000 de euro.

„Această sumă de bani reprezenta o parte din banii primiți, cu titlu de mită, de către fratele său, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în schimbul efectuării de către acesta, de demersuri atât în cadrul atribuțiilor de serviciu, cât și în afara lor, în vederea câșștigării licitației organizate de RAEDPP Constanța, pentru construirea de locuințe modulare în cadrul Campusului social Henri Coandă”, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

Alexandru Mazăre a fost joi la DNA pentru a-i fi adusă la cunoștință calitatea procesuală.

Senatorul PSD Alexandru Mazăre a declarat joi, la ieșirea de la DNA, că anchetatorii l-au anunțat că este cercetat pentru complicitate la luare de mită și fals în declarații, precizând că până la acest moment nu are nicio interdicție impusă de DNA, dar se așteaptă la orice din partea anchetatorilor.

Alexandru Mazăre a spus că nu dorește să facă alte comentarii despre acuzații sau piesele dosarului, în schimb a arătat că Direcția Națională Anticorupție ar fi furnizat presei stenograme din dosarul fratelui său, primarul Constanței, Radu Mazăre.

Întrebat pentru ce i-au fost puși în cont de către Elan Schwartzenberg 80.000 de euro, Alexandru Mazăre a spus că nu vrea să comenteze.

„Nu doresc să fac alte comentarii, pentru că este o procedură judiciară în curs. După cum bine știți, Codul de procedură penală s-a modificat, astfel că noi ne abținem să facem declarații, în schimb de la DNA apar de cele mai multe ori stenograme, ceea ce mie mi se pare cu totul anormal. Repet, refuz să mai joc rolul în această telenovelă numită telejustiție”, a mai spus Alexandru Mazăre.

Întrebat dacă, în opinia lui, Radu Mazăre ar putea fi arestat vineri de către instanța supremă, Alexandru Mazăre a spus că este convins că fratele lui va fi lăsat în libertate.

Întrebat dacă se așteaptă ca procurorii DNA să ceară și arestarea sa, Alexandru Mazăre a spus că nu știe, dar că se așteaptă la orice din partea anchetatorilor. Senatorul a precizat că până la acest moment nu are nicio interdicție impusă de DNA.

Întrebat dacă, în cazul în care procurorii DNA vor cere avizul pentru formularea unei propuneri de arestare pe numele său, are susținerea colegilor săi parlamentari, Alexandru Mazăre a spus: „Nu am niciun fel de susținere, se va aplica regulamentul, textele din Constituție, cutumele parlamentare”.
Alexandru Mazăre a reafirmat că nu poate să facă alte declarații la acest moment, din cauza prevederilor din noile coduri penal și de procedură penală, care îi interzic acest lucru.

Senatorul PSD Alexandru Mazăre a fost citat să se prezinte joi la DNA, pentru a-i fi prezentate învinuirile în dosarul în care este cercetat și fratele acestuia, primarul Constanței, Radu Mazăre.

În urmă cu o zi a fost la DNA și primarul Constanței, Radu Mazăre, pentru a da declarații în dosarul în care este acuzat că ar fi luat mită 175.000 de euro de la omul de afaceri Avraham Morgenstern, pentru a-l ajuta să câștige contractul pentru construirea locuințelor sociale din campusul „Henri Coandă”.

Mazăre a declarat, la ieșirea de la DNA, că procurorii au extins ancheta în dosarul de corupție și l-au pus sub acuzare și pentru fals, în legătură cu declarațiile sale de avere și împrumutul făcut, cu mult timp în urmă, cetățeanului de origine greacă.

Potrivit DNA, Radu Mazăre nu trecut în declarațiile de avere din 2012 contul personal deschis la banca din Israel în care a primit, în septembrie 2011, cei 95.000 de euro de la Elan Schwartzenberg, astfel că procurorii au extins ancheta în cazul edilului, pentru fals în declarații.

„Din ordonanța privind efectuarea în continuare a urmăririi penale, întocmită de procurori a rezultat că există date și indicii temeinice potrivit cărora în declarațiile de avere formulate în datele de 11 mai 2012 și 29 iunie 2012, de către Mazăre Radu Ștefan, nu este trecut contul personal deschis la o unitate bancară din Israel”, a arătat DNA, într-un comunicat de presă.

În acest cont, spun anchetatorii, a fost virată de către o societate comercială, la 13 septembrie 2011, suma de 95.000 de euro.

Astfel, arată DNA, „această informație nu apare nici la rubrica IV – 1, respectiv active financiare – conturi și depozite bancare, fonduri de investiții, forme echivalente de economisire și investire, inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depășește 5.000 de euro”.

De asemenea, notează procurorii, nu apare nici transferul făcut de firma respectivă în contul personal al lui Radu Mazăre, la rubrica VII – venituri ale declarantului și ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat.

Primarul Radu Mazăre spunea marți, la sediul Poliției Județene Constanța, că vineri va fi la instanța supremă pentru a afla dacă rămâne sau nu în libertate.

El a spus că, din punctul său de vedere, este „un semn” că Înalta Curte de Casație și Justiție va judeca în Vinerea Mare recursul procurorilor DNA la decizia de a fi cercetat în libertate sub control judiciar, susținând că dacă va fi menținută decizia de a fi cercetat sub control judiciar, de Înviere va merge în campusul social „Henri Coandă”.

El a menționat că vineri se va judeca doar recursul DNA la decizia de a fi cercetat în libertate și că nu a contestat interdicția de a părăsi țara.

Mazăre este acuzat de procurorii anticorupție că a luat mită 175.000 de euro de la Avraham Morgenstern – reprezentant al firmei care a construit campusul de locuințe sociale „Henri Coandă” -, pentru a o ajuta pe aceasta să câștige licitația și pentru a mări, ulterior, valoarea contractului.

Radu Mazăre și Avraham Morgenstern au fost eliberați din arestul Poliției Capitalei în 9 aprilie, după ce instanța supremă a decis cercetarea lor în libertate, sub control judiciar. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost contestată de procurorii DNA.

Potrivit anchetatorilor, Elan Schwartzenberg a fost ales ca intermediar pe traseul banilor de la Morgenstern la frații Mazăre, pentru că se bucura de încrederea celor doi. Astfel, prin intermediul lui Schwartzenberg, într-un cont din Israel al lui Radu Mazăre au intrat 95.000 de euro, iar în unul al fratelui acestuia, 80.000 de euro, în două tranșe egale, susține DNA.

Radu Mazăre declara, la ieșirea din arest, că banii puși în contul lui de Schwartzenberg au reprezentat o datorie preluată de acesta de la „un grec” și că în acest dosar nu a existat niciun denunțător și nu s-a dat nicio mită.

Procurorii DNA nu au găsit „în materialitatea lor” cei 175.000 de euro despre care susțin că i-ar fi luat mită Radu Mazăre, însă, în vederea recuperării lor, au pus sub sechestru aproape 19.000 de euro, au declarat luni, pentru MEDIAFAX, surse judiciare, citând din acte ale anchetatorilor.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate provizorii: Călin Georgescu vs. Elena Lasconi în turul II. Diferenţă de 2.742 voturi între...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce ar fi fost un sunet misterios auzit în apele Antarcticii în anii ’60?