Iepuri gigantici, ouă de doi-trei metri și alte ornamente de Paște, în câteva orașe din țară

Publicat: 18/04/2014, 15:34

Cu excepția municipiului Iași, unde autoritățile locale au cheltuit pentru ornamentele de Paște aproximativ 35.000 de euro, în majoritatea orașelor unde au fost puse astfel de ornamente autoritățile nu au mai alocat fonduri în acest an, folosindu-le pe cele din anii trecuți, motivând lipsa banilor.

Mai originale, autoritățile din Timișoara au montat în oraș patru țarcuri în care au pus atât ouă și iepurași din rigips sau material textil, cât și iepuri vii aduși de la Grădina Zoologică. Șapte dintre iepurii vii au dispărut însă în urmă cu o săptămână, fiind, potrivit autorităților, fie mâncați de câinii fără stăpân, fie furați. Joi, după ce ultimii doi iepuri s-au bătut, iepurele mai agresiv a fost înapoiat Grădinii Zoologice, fiind aduși, în schimb, tot de acolo, alți iepuri pentru a completa cele patru țarcuri.

ALBA IULIA

Administrația locală din Alba Iulia a renunțat în acest an să mai amplaseze în municipiu ornamente de Paști după ce în anii trecuți acestea au fost furate sau vandalizate.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Alba Iulia, Mihai Coșer, a declarat corespondentului Mediafax că anual administrația locală monta în municipiu, în preajma sărbătorilor de Paști, o dioramă în care era inclus și un țarc cu iepurași, însă în acest an a renunțat să o mai monteze deoarece costurile de montare sunt ridicate, iar în anii trecuți elemente din cadrul acesteia au fost furate sau vandalizate.

Coșer a spus că numai asamblarea dioramei, operațiune care era realizată de o firmă specializată, costa peste 1.000 de euro, iar aceasta trebuia păzită pe perioada sărbătorilor de polițiștii locali.

În fiecare an, de Crăciun sau de Paști administrația locală din Alba Iulia amplasa până acum în municipiu diorame cu scene biblice, iar în fața acestora erau organizate mici spectacole sau concerte.

ARAD

Nici la Arad nu sunt amplasate în acest an ornamente pascale, dar este respectată tradiția ultimilor 20 de ani, potrivit căreia în fața primăriei municipiului este amenajat un foișor cu câțiva iepuri vii, care sunt donați înaintea sărbătorilor, autoritățile locale precizând că nu există un buget pentru alte amenajări cu ocazia Sărbătorilor de Paște.

BISTRIȚA

În schimb, municipiul Bistrița este decorat, pentru al treilea an consecutiv, cu 12 ouă gigant din poliester armat cu fibră de sticlă, pictate cu peisaje sau simboluri religioase, care sunt împrejmuite cu bârne din lemn și sunt așezate în „cuibare” din rumeguș.

Inițial, în mai multe locuri publice din Bistrița au fost amplasate nouă ouă uriașe, primarul Ovidiu Crețu (PSD) spunând că a avut această inițiativă după ce a văzut decorațiuni similare la Zagreb.

Foto: Cristiana Sabău // Mediafax Foto

Opt din cele nouă ouă au fost comandate în 2012 de Primăria Bistrița unei firme din oraș, căreia i-a plătit 13.000 de lei, alți 6.000 de lei reprezentând costul vopselelor. Al nouălea ou a fost oferit cadou municipalității de firma care le-a realizat pe toate.

În 2013, aceeași firmă a primit încă 6.000 de lei de la bugetul local să mai facă trei ouă, așa încât, în total, pe străzi au fost amplasate 12, astfel: în fața Bisericii Evanghelice (Piața Centrală), Piața Unirii (în jurul bustului domnitorului Alexandru Ioan Cuza), lângă Biserica Ortodoxă Sfânta Ana de pe Bulevardul Independenței (Big) și pe spațiul verde din apropierea Căminului pentru persoane vârstnice.

Anul acesta, Primăria Bistrița nu a mai comandat decorațiuni de Paște, amplasând aceleași 12 ouă care au putut fi admirate și anul trecut.
Ouăle au fost pictate gratuit de către elevii Liceului de Arte Plastice „Corneliu Baba” din Bistrița și au motive florale, peisaje, copaci înfloriți, globul pământesc, mozaicuri și alte decorațiuni, pe unul fiind pictată Biserica Evanghelică.

Alt ou, cel donat în 2012 de firma care le-a confecționat, are reprezentate chipul actorului Robert Powell din filmul „Iisus din Nazareth” și turnul Bisericii Evanghelice, acest ou fiind singurul aflat pe un postament rotativ.

Atunci când a introdus aceste aranjamente stradale de Paște, primarul Bistriței, Ovidiu Crețu, spunea că s-a inspirat din cele văzute la Zagreb, unde mai multe ouă de mari dimensiuni împodobesc cea mai mare piață din capitala Croației.

„Eu cred că mediul în care trăim merită să fie unul care să ne determine o stare psihică bună, frumoasă. Dacă trăim într-un oraș îngrijit, curat, ne simțim bine. Ouăle dau o tușă simpatică orașului nostru. Nu sunt invenții personale, m-aș fi bucurat să fie, le-am preluat după ce le-am văzut în alte părți și le-am adus și la noi acasă, în Bistrița europeană”, spunea primarul Ovidiu Crețu.

Pe străzile Bistriței mai sunt struți din fibră de sticlă – mascota orașului – și mai multe mere gigant.

BRAȘOV

Autoritățile din Brașov nu au cheltuit niciun ban pentru ornamente de Paști în acest an, la fel cum s-a întamplat și în ultimii doi ani.

La Brașov, firma care se ocupă cu iluminatul public în oraș a amplasat o singură bandă luminoasă cu ouă colorate pe strada Republicii, iar în Piața Sfatului un coș ornamental, dar fără a primi pentru asta fonduri din partea Primăriei.

„Noi nu am avut în niciun an buget pentru Paște. Firma care se ocupă de iluminatul public a pus cele două ornamente ca un fel de prezentare. Dar toate costurile le suportă firma. La fel a fost și anul trecut și acum doi ani”, a spus Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov.

Anul acesta, ornamentele de Paști sunt mult mai „sărace” față de anul trecut, când aceeași firmă a amplasat la intrarea în Piața Sfatului, de pe strda Republicii, două instalații în formă de iepuri de aproape doi metri, precum și câteva ghirlande luminoase pe strada Republicii.

BUZĂU

La Buzău, autoritățile nu obișnuiesc să aloce fonduri pentru împodobirea orașului de sărbătorile pascale, în niciun an în municipiul reședință de județ nefiind amplasat vreun ornament pe domeniul public specific Paștelui.

Singurele ornamente care împodobesc municipiul Buzău sunt cele dinaintea Crăciunului, când autoritățile pun în Piața Dacia doi brazi naturali înalți de aproximativ zece metri, dar și figurine, ca, spre exemplu, un urs uriaș înalt de circa trei metri. De asemenea, în Crâng, cel mai mare parc din Buzău, înaintea Crăciunului și după Anul Nou sunt amplasate diverse figurine, dar și un brad uriaș împodobit cu ghirlande luminoase și globuri supradimensionate.

CLUJ-NAPOCA

Municipalitatea clujeană nu a amenajat orașul în niciun an cu ocazia sărbătorilor pascale, potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, Oana Buzatu.

„Primăria nu a amenajat special orașul de Paște cu iepurași, ouă uriașe sau alte ornamente. Noi ne-am concentrat întotdeauna pe curățenie, aceasta reprezentând pregătirea pentru Paște și nu ne-am axat pe amplasarea de diverse ornamente”, a declarat Buzatu.

Conform autorităților locale, în Cluj-Napoca nu au fost niciodată amplasate ornamente pascale.

În anii trecuți, la cererea anumitor firme care au achitat contravaloarea reclamei au fost amplasate mesaje pascale în oraș, dar acest lucru nu s-a întamplat și în 2014.

DEVA

Nici Primăria Deva nu este dispusă să cheltuiască bani din bugetul local pentru ornamentele de Paște și, deși există unele de anul trecut, nu s-a stabilit dacă vor fi amplasate sau nu.

„În niciun caz nu se vor folosi bani de la bugetul local pentru împodobirea municipiului Deva cu ouă și iepurași de Paște. Avem ornamentele de anul trecut, însă nu s-a luat încă decizia dacă vor fi amplasate sau nu în oraș. Urmează ca arhitectul Primăriei să stabilească dacă se «încadrează în peisaj», ținând cont că se încearcă îndepărtarea de tot ceea ce însemnă kitsch”, spune purtătorul de cuvânt al Primăriei Deva, Andrei Nistor.

HUNEDOARA

În sensurile giratorii și pe platoul Casei de Cultură din centrul Hunedoarei au apărut, cu câteva zile înaintea sărbătorilor pascale, iepuri gigantici, ouă mai mari decât un om și căsuțe în formă de ciupercuțe.

Ornamentele înalte de peste trei metri nu au afectat bugetul local pentru că sunt aceleași cu care Hunedoara a fost împodobită și anul trecut de Paște.

„Împodobirea municipiului Hunedoara pentru sărbătorile de Paște se face în baza contractului de concesiune pe care Primăria l-a încheiat cu firma Luxten. Conform contractului, concesionarul Luxten are obligația de a asigura gratuit montarea și demontarea ornamentelor stradale.

Anul acesta nu s-au alocat bani pentru achiziționarea unor noi ornamente, sunt folosite cele din anii trecuți”, spune purtătorul de cuvânt al Primăriei Hunedoara, Silke Oprean.

Potrivit acesteia, ornamentele de Paște au fost amplasate în fața Casei de Cultură din municipiu, în Parcul Tineretului, în sensul giratoriu din centrul orașului și în zona unui spațiu de joacă.

IAȘI

Zeci de ouă gigantice din plastic, precum și un coș uriaș înalt de șase metri au fost amplasate în centrul municipiului Iași, cu ocazia sărbătorilor pascale, viceprimarul Mihai Chirica declarând că investiția primăriei pentru ornamentele de Paște s-a ridicat la aproximativ 35.000 de euro.

Pe pietonalul din centrul Iașiului, în zona Primăriei municipiului, au fost înșirate zeci de ouă din plastic, de culori diferite, care depășesc înălțimea de un metru.

Totodată, în aceeași zonă a fost amplasat un coș imens, de șase metri înălțime, în care au fost așezate ouă și iepurași, obiecte confecționate tot din plastic.

Foto: Liviu Chirică // Mediafax Foto

Tot în centrul municipiului are loc, în aceste zile, Târgul de Paște, pe artera principală a orașului fiind amplasate zeci de căsuțe, unde se comercializează produse alimentare, dar și obiecte de artizanat.

Comercianții care au închiriat spațiile respective plătesc pe perioada sărbătorilor trei lei pe zi pentru fiecare metru pătrat.

„Important nu este cât costă toate aceste ornamente, ci vrem ca ieșenii să simtă că vin sărbătorile. Nu facem acțiuni de 500.000 de euro, bugetul nostru este de 35.000 de euro”, a spus viceprimarul Iașiului Mihai Chirica.

ORADEA

În Oradea și în celelalte municipii și orașe din județul Bihor, autoritățile locale nu au alocat fonduri pentru ornarea locurilor publice cu aranjamente specifice sărbătorii Paștelui sau pentru organizarea de activități prin care să fie celebrată sărbătoarea creștină, la fel cum s-a întâmplat, de altfel, în toți anii de după 1990.

„Niciodată Primăria Oradea, Consiliul Local sau Administrația Domeniului Public nu au întreprins vreo acțiune specială de Paște, pentru amplasarea în locurile publice a unor decorațiuni ori instalații sau pentru organizarea de activități dedicate acestei sărbători. Nu că nu am avea fonduri sau timp să punem prin oraș niște iepurași sau ouă sau mai știu eu ce, dar considerăm că sunt alte lucruri, mai serioase și mai laice, de care să ne ocupăm. De celebrarea Paștelui se pot ocupa reprezentanții cultelor și credincioșii, după cum dorește fiecare”, a declarat pentru Mediafax directorul ADP Oradea, Liviu Andrica.

Nici la Târgu Mureș, Sfântu Gheorghe și Miercurea Ciuc nu există tradiția împodobirii orașului cu ornamente pascale și nu se organizează niciun târg de profil, aceste municipii fiind împodobite doar de Crăciun. „Nici până acum nu am împodobit orașul de Paște, noi nu avem acest obicei și bani din bugetul local acordăm numai pentru decorațiile de Crăciun”, a precizat viceprimarul din Miercurea Ciuc Szoke Domokos.

PLOIEȘTI

Spre deosebire de anii trecuți, când zeci de ornamente de Paști erau montate în Ploiești, anul acesta nu au mai fost aduse astfel de ornamente. În schimb, primăriile unor orașe mai mici din județul Prahova au decis să marcheze sărbătoarea Învierii Domnului folosind astfel de ornamente pe domeniul public.

Astfel, în parcul din centrul stațiunii Bușteni au fost montate figurine reprezentând ouă, lumânări sau fundițe. Reprezentanții Primăriei spun că unele dintre aceste figurine sunt închiriate, iar altele aparțin primăriei, anul acesta fiind primul în care parcul din centrul stațiunii Bușteni este ornat cu ocazia sărbătorilor pascale.

Și în orașul Mizil autoritățile au vrut să marcheze Învierea Domnului, agățând 50 de ornamente reprezentând ouă colorate pe ramurile copacilor din centrul orașului, după modelul țărilor occidentale.

„Am pus aceste ornamente din dorința de a sublinia această sărbătoare a creștinătății. Ele ar putea aduce un pic de zâmbet, de liniște și, de ce nu, un pic de speranță”, a declarat primarul orașului Mizil, Emil Proșcan.

Potrivit acestuia, autoritățile au cumpărat 50 de ornamente în formă de ouă, fiecare dintre acestea costând 6,9 lei.

SIBIU

În Sibiu, municipalitatea nu obișnuiește să monteze ornamente specifice pentru Paște, singura manifestare organizată fiind târgul tradițional pascal, în cadrul căruia sunt montate 20 de căsuțe din lemn, în Piața Centrală a orașului, unde producători din întreaga țară vând ornamente, dulciuri, jucării și aranjamente florale.

În mod tradițional, orașul este împodobit cu ornamente doar cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

SUCEAVA

Primăria Suceava a amplasat, în zona centrală a orașului, în apropierea Târgului de Paște, mai multe figurine reprezentând iepuri, de mărimea unui om, dar și aranjamente de ouă și lumânări, realizate pe cadru metalic învelit cu beteală, cu beculețe care se aprind seara.
În aceeași zonă, mai sunt amplasate roabe pline cu ouă vopsite în diverse culori, dar și o căruță în miniatură, în care sunt ouă vopsite, toate fiind realizate din lemn.

Unii suceveni apreciază ornamentale și chiar își fac poze lângă unele figurine, alții apreciind însă că sunt extrem de urâte.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, spune că municipalitatea nu a alocat în acest an fonduri pentru decorarea orașului, de Paște, și că sunt folosite diverse ornamente achiziționate în anii trecuți.

În Suceava se află și cel mai mare ou tradițional de Paște din lume, omologat și înregistrat de World Records Academy. Oul uriaș este din fibră de sticlă și a fost inaugurat în anul 2009, în prezent el fiind amplasat pe platoul Cetății de Scaun a Sucevei, în apropierea Muzeului Satului Bucovinean. Acest ou a fost confecționat din fibră de sticlă, fiind decorat cu desene realizate pe autocolant, are o înălțime de 7,25 metri, diametru de 4,6 metri și o greutate de 1,8 tone.

Foto: Andrei Pungovschi // Mediafax Foto

TIMIȘOARA

În Timișoara, reprezentanții Primăriei au montat, pentru Paște, patru țarcuri în care au așezat elemente decorative de sezon, printre care ouă și iepurași din rigips sau material textil, dar și iepuri vii aduși de la Grădina Zoologică.

Reprezentanții Primăriei spun că montarea, demontarea și achiziționarea țarcurilor de Paște, amplasate în mai multe cartiere din municipiu – Dacia, Soarelui, la Grădina Zoologică, dar și în Piața Victoriei, în fața Operei, costă 10.000 de lei.

Foto: debanat.ro

În cartierul Dacia și în cartierul Soarelui, șapte iepuri vii care fuseseră aduși în țarcuri au dispărut, în urmă cu aproximativ o săptămână, iar reprezentanții Grădinii Zoologice spun că ei fie au fost mâncați de câinii fără stăpân, fie au fost furați.

Joi, în țarcul din Piața Victoriei, doi iepuri masculi s-au bătut, unul dintre ei fiind rănit, astfel că iepurele agresiv a fost dus la Grădina Zoologică.

„Am fost sunat de la Dispeceratul Poliției Locale. Ei mi-au spus că iepurașii s-au bătut între ei. Am rămas surprins, am trimis pe cineva de la Zoo acolo. De fapt s-au bătut doi masculi, unul matur a bătut un pui”, afirmă șeful Direcției de Mediu din cadrul Primăriei Timișoara, Adrian Bere.

Elementele decorative din Timișoara vor fi demontate în 23 aprilie, când se va încheia și Târgul de Paște.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Statul îți IA BANII. Românii n-au dreptul la ei, deși i-au câștigat corect. Nu poți...
Calendarul pensiilor în luna decembrie. Când vin banii. Schimbare anunțată de Ministerul Muncii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar