Doi copii gemeni, în vârstă de doar șapte ani, care se aflau în mașina părinților, au atacat un infractor care a s-a suit la volan și a fugit cu vehiculul, informează ABC News.
„Unul dintre ei îl lovea în față, în timp ce celălalt îl bătea cu un șarpre de cauciuc”, a declarat un ofițer de poliție.
Întâmplarea a avut loc într-o sâmbătă dimineață, când familia Lozada se pregătea de biserică. Cei trei copii, gemenii și o fetiță de doar un an, se aflau deja în mașină, în timp ce mama lor îl aștepta pe soțul ei la doar câțiva metri de automobil și de casă.
În scurt timp, un bărbat s-a urcat la volanul vehiculului și a plecat, însă, din cauza loviturilor primite de la băieți, a fost nevoit să oprească. Astfel, cei trei copii s-au dat jos din mașină și au cerut ajutorul unei copile din cartier, ai cărei părinți au anunțat poliția.
„Băieții mi-au spus că bărbatul voia doar mașina, nu era interesat de răpirea copiilor. Ba chiar și-au dat mâna când i-a lăsat să coboare”. a povestit bunica celor trei micuți.
Cu toate acestea, familia Lozada a rămas fără mașină, autoritățile încercând să prindă infractorul.
ABC US News | ABC Business News