Barack Obama și-a exprimat dezgustul față de adoptarea unor măsuri antisemite la Donețk

Barack Obama și-a exprimat dezgustul față de adoptarea unor măsuri antisemite la Donețk
Publicat: 19/04/2014, 10:59
Actualizat: 29/07/2014, 17:59

Activiștii proruși din regiunea ucraineană Donețk i-au obligat pe evreii cu vârsta de peste 16 ani să se înregistreze la sediul administraței locale până pe 3 mai. Pentru această procedură, evreii sunt trebuie să achite o taxă de 50 de dolari (aproximativ 36 de euro) și să prezinte documente privind religia lor, componența familiei și bunurile pe care le dețin.

„Dacă evreii refuză să se înregistreze, atunci cetațenia lor va fi retrasă, bunurile vor fi confiscate, iar ei înșiși vor fi deportați”, menționează activiștii, care la 7 aprilie au proclamat „Republica de la Donețk” și au ocupat instituțiile regionale.
„Președintele (american) și-a exprimat dezgustul” față de această situație, a declarat Susan Rice, care a apreciat că astfel de măsuri „nu-și au locul în secolul XXI”.

Anterior, secretarul de Stat american, John Kerry, a apreciat că aceste măsuri antisemite sunt „intolerabile și grotești”.
„Acest lucru este mai mult decât inacceptabil și intolerabil. Este grotesc”, a afirmat Kerry, în cadrul unei conferințe, după acordul la care s-a ajuns, joi, în timpul reuniunii de la Geneva.

Anna Primac, [email protected]

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
"Eu sunt cel pe care îl căutaţi!" Autorul masacrului din Germania s-a predat. Atacul cu...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Noul război ce stă să izbucnească. Au atacat azi dimineață. S-a declarat stare de urgență
Scandal pe locurile de parcare în București. Primăria anunță o restricție, șoferii se revoltă
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Mii de reactii controversate după ce Cristina Șișcanu a arătat cum folosește un lubrifiant: “Așa...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Care sunt plajele cu cel mai alb nisip din lume?