Sute de hectare de terenuri și zeci de anexe gospodărești din Argeș au fost afectate de inundații

Sute de hectare de terenuri și zeci de anexe gospodărești din Argeș au fost afectate de inundații
Publicat: 20/04/2014, 17:26
Actualizat: 02/02/2019, 01:05

Potrivit unui comunicat dat publicității, duminică, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș, ploile din ultima perioadă au inundat 48 de anexe gospodărești și 429 de hectare de terenuri arabile și pășuni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Inundațiile au afectat localități precum: Călinești, Stolnici, Vedea, Bradu, Bârla, Curtea de Argeș și Pitești, unde apa a pătruns în beciuri, subsoluri sau anexe gospodărești. Viiturile au mai avariat un podeț în localitatea Ștefan cel Mare.

În urma inundațiilor, nu a fost nevoie ca oamenii din zonele afectate să-și părăsească locuințele, și nici nu s-au înregistrat cazuri de persoane sinistrate.

Pompierii au intervenit cu motopompe pentru evacuarea apei din gospodăriile inundate, dar și pentru decolmatarea șanțurilor și tuburilor de scurgere a apei în mai multe localități.

Tot ca urmare a inundațiilor, un punct de transformare a energiei electrice a fost avariat în comuna Mircești, aproximativ 300 de familii rămânând fără alimentare cu energie electrică. La ora transmiterii acestei știri, se lucrează pentru remedierea avariei în vederea reluării furnizării energiei electrice.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...