Tenisul românesc își schimbă sexul

Tenisul românesc își schimbă sexul
Publicat: 20/04/2014, 23:35
Actualizat: 18/05/2015, 16:45

Așa cum vreme de decenii Naționala de tenis a României s-a numit Năstase-Țiriac sau Pavel și încă un băiat, astăzi ea înseamnă pentru întreaga lume două fete: Simona și Sorana. Tenis, în românește, e de-acum un substantiv feminin.

Sorana și Simona, aceste două doamne, cum se zice, de fapt, în tenis, m-au făcut fericit nu numai pentru că au învins puternica Serbie, aducând România în elita mondială părăsită de băieți, dar și pentru că am văzut un joc de echipă adevărat, dârz și concentrat, care poate să țină tricolorul sus ani buni de-aici înainte.

Meciul Soranei cu Bojanaa fost de vorbit singur. Asta am și făcut în tribuna Arenei BNR, amuzându-i pe câțiva spectatori din jur ( nu am loc să comentez tenis în nicio televiziune din România). Până la 6-3, 5-3 și serviciul, Sorana și-a dominat clar adversara, o „agățătoare” deosebit de tenace, dar care nu avea ce face în fața ofensivei explozive a Soranei, punctată cu „plătici” și „ștachii” razante de-ți tăiau respirația. La 5-2, Sorana avusese deja două mingi de meci. Începe bine ghemul de victorie, îi intră serviciul, face 30-15 și mai servește un as la teu în uralele tribunei: două mingi de meci. Blonda Bojanase duce tristă la linia mediană și cheamă arbitrul, o duduie scundă și rotundă, care vine rostogolindu-se. Se uită la amprentă cu un ochi, cu doi, cu trei și ridică degețelul: out. Sorana, care bătea deja mingea de pământ pentru serviciu, are un șoc, nu-i vine să creadă, se duce la fileu, privește lung – plină de compasiune, durdulia îi arată milimetrul între degetul gros și arătător.

Din acel moment, Sorana parcă se scurge în zgură. Face două duble greșeli și o neforțată, pierde ghemul de serviciu, îl pierde și pe următorul. Totuși, echipa se simte parcă în spatele ei, sprijinind-o. Se intră în tie-break. Ambele jucătoare trag din răsputeri. Ca prin vis, Sorana ajunge la 6-5 și serviciul: a treia minge de meci. Pare însă atât de ofilită, încât presimt cu groază ce se va întâmpla: dublă greșeală, două servicii moi în plasă. Bojanastrânge pumnul, strigă „Așșa!” (cum a icnit tot meciul „pe românește”, stârnind ușoare bășcălii în public) și câștigă setul.

În setul 3, și românca, și sârboaica sunt cu bateriile la roșu: am impresia că Sorana n-ar mai rezista calvarului, dacă n-ar împinge-o înainte ideea de echipă și de România. 3-1, 3-2, 3-3, 4-3, 5-3 pentru Sorana, care avansează ca plugul în asfalt, agățând decisiv niște mingi imposibile, după 15-20 de schimburi, cu țipete de pasăre sugrumată.

Servește Bojana. Urmează, fericiți, nefericiți, iubitori ai tenisului care n-ați văzut meciul, patru mingi de meci pentru Sorana. Mă pipăi să-mi smulg niște păr din cap. Înainte de ultima minge tribunele se ridică în picioare și emit la unison un strigăt de se aude și din avion. Sorana strânge pumnii, închide ochii și lovește tare și lung, la linie. Bojanazguduie plasa. Hristos a înviat!

Mi-ar trebui cel puțin încă pe atâta spațiu de ziar ca să vă povestesc cum a bătut-o Sorana în prima zi pe Ana Ivanovici, 12 WTA, fostă nr. 1 mondial. Cum a scurtcircuitat-o pe frumoasa lungană și n-a mai lăsat-o să-și plaseze forehandul nimicitor. Cum Simona a îngenunchiat-o apoi imperial pe dificila Jovanovski, având nevoie însă, din cauza ploii, de două zile pentru asta, ceea ce a silit-o să joace după numai o oră și un sfert de pauză cu o Ivanovici odihnită și îndârjită.

Așa că vă mai spun despre tenisul românesc, acum, în Duminica Paștelor, doar atât:

Adevărat a-nviat!

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Secretariatul lui Moș Crăciun s-a redeschis în Franța