Vicepreședintele american a aterizat pe un aeroport din Kiev la ora 12.30 GMT (15.30 ora României). După un salut cu mâna, el a urcat într-o mașină venită să îl ia de la aeroport
Biden, care s-a implicat puternic în criza politică din Ucraina de la izbucnirea ei în noiembrie, se va întâlni marți cu președintele interimar Oleksandr Turcinov și cu premierul Arseni Iațeniuk. El este primul oficial american de rang înalt care merge în Ucraina de la vizita secretarului de Stat John Kerry la 4 martie.
Joe Biden aduce sprijinul Washingtonului la doar câteva zile după semnarea, joi, a unui compromis între Ucraina, Rusia, Statele Unite și Uniunea Europeană, care a creat speranța unei calmări a celei mai grave crize de la Războiul Rece dintre Moscova și Occident.
Documentul prevede în principal dezarmarea grupărilor armate ilegale și evacuarea clădirilor ocupate în orașele ucrainene, în capitală și în est.
Dar tensiunile, departe de a se reduce, s-au intensificat la sfârșitul săptămânii după un schimb de focuri soldat cu morți la Slaviansk, bastionul separatiștilor, care i-au cerut lui Vladimir Putin să trimită trupe.