Grecia oferă mașini de lux cetățenilor, la o tombolă a bonurilor fiscale

Grecia oferă mașini de lux cetățenilor, la o tombolă a bonurilor fiscale
Publicat: 22/04/2014, 11:15
Actualizat: 07/02/2016, 10:15

Programul autorităților de la Atena are ca scop combaterea evaziunii, iar premiile vor fi acordate pe parcursul verii prin extrageri săptămânale, scrie presa elenă, citată de portalul GreekReporter. Statul a intrat în posesia mașinilor în perioada crizei financiare, inclusiv prin confiscarea acestora de la evazioniști bogați.

Rămâne de văzut, însă, dacă un eventual câștigător cu probleme financiare își va permite plata taxelor și cheltuielile de întreținere pentru o astfel de mașină, dar valoarea acestora este suficient de mare încât să încurajeze populația să respecte legile fiscale, scrie publicația elenă.

Economia nefiscalizată reprezintă până la 23,6% din PIB al Greciei, potrivit unor estimări, iar reducerea evaziunii este considerată o posibilă sursă de venituri pentru stat, în contextul recesiunii severe din ultimii ani.

Mașinile de lux care vor fi acordate ca premii se află în prezent într-un depozit al Agenției pentru Administrarea Resurselor Statului.

„Mai bine dăm mașinile populației decât să le lăsăm să ruginească în depozite”, a declarat ministrul responsabil pentru reforma administrației publice, Kyriakos Mitsotakis.

Grecia nu este prima țară care a încearcă să reducă evaziunea prin acordarea de premii cetățenilor corecți.

Slovacia, Taiwan și Puerto Rico au deja programe similare, în timp ce Portugalia a organizat joi o astfel de tombolă, premile fiind două mașini Audi.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres https://tinyurl.com/4kk89pnf
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Un bărbat a fost atacat de urs în plină zi, în județul Suceava! În ce...
ULTIMĂ ORĂ! Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
O legendă a televiziunii s-a stins! A fost un actor cu un suflet extraordinar și...
Măsură nouă pentru șoferii care au probleme cu legea. A fost deja integrat și funcționează...
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
VIDEO. Iulia Vântur a atras toate privirile la Iifa Awards 2024: "Câtă eleganță emană prin...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Edgar Allan Poe, inventatorul povestirilor americane de groază. Creatorul detectivului care a inspirat mai târziu...