Prima pagină » Știri externe » Petrolier atacat de pirați între Malaysia și Sumatra

Petrolier atacat de pirați între Malaysia și Sumatra

Petrolier atacat de pirați între Malaysia și Sumatra
Pirați au atacat un petrolier din Singapore în strâmtoarea Malacca, au răpit trei membri indonezieni ai echipajului și au furat o parte din încărcătură, a anunțat Biroul Maritim Internațional (BMI), relatează AFP.

Atacul a avut loc în noaptea de luni spre marți, în largul coastelor malaysiene, a precizat Noel Choong, reprezentantul BMI la Kuala Lumpur pentru fapte de piraterie. Petrolierul se îndrepta către Birmania, potrivit unor informații neconfirmate.

Nava se află în prezent la Port Klang, principalul port din Malaysia.

„BMI este îngrijorat cu privire la situația celor trei indonezieni”, a declarat pentru AFP Noel Choong.

Potrivit cotidianului malaysian The Star, pirații, înarmați cu o armă de foc și o macetă, au urcat la bordul petrolierului imediat după miezul nopții, marți, la o distanță de aproximativ 16 mile maritime (aproximativ 30 de kilometri) de coastă și au luat echipajul prin surprindere.

Cei cinci-șase pirați i-au legat pe membrii echipajului și au descărcat o parte din încărcătură în două nave care-i însoțeau, adaugă ziarul, care citează poliția locală.

Atacul a durat câteva ore. Echipajul și-a dat seama de lipsa celor trei membri abia după plecarea piraților.

Strâmtoarea Malacca, între peninsula malaysiană și Insula indoneziană Sumatra, este o cale foarte frecventată de transport maritim, între Asia, Europa și Orientul Mijlociu.

Un număr mare de nave a atras pirați în această regiune, însă atacurile au scăzut în ultimii ani, în urma cooperării țărilor vecine și creșterii numărului misiunilor maritime de patrulare.

Ele au crescut în 2013, dar se rezumă la furturi comise asupra bunurilor membrilor echipajelor, potrivit BMI. Răpirile sunt rare, a precizat Noel Choong.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Unde trăiesc femeile cel mai mult: Top 10 țări cu cea mai mare longevitate
Digi24
VIDEO Suma exorbitantă pe care Kevin McCallister din „Singur acasă 2” ar plăti-o astăzi la Plaza, hotelul lui Donald Trump
Cancan.ro
Femeia care a dispărut acum 17 ani din Neamț a fost găsită, înainte de Crăciun. Unde s-a aflat în tot acest timp
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă prezentatore TV e din nou însărcinată!
Adevarul
De ce suntem mereu pe ultimul loc în Europa? „Avem cel mai mare consum de divertisment ieftin: TikTok 12 ore/zi”
Mediafax
Care sunt orele de liniște la bloc în weekend. Ce reguli stricte sunt pentru programul de liniște
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
„Era ca un abator”. O rusoaică povestește grozăviile de pe frontul din Ucraina, pe care i le-a arătat fiul său pe telefon
Cancan.ro
Accident mortal la metroul din București! O femeie a fost lovită când trenul a intrat la peron. Cum s-a petrecut tragedia
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
Obiectul interstelar 3I/ATLAS transportă CEVA, anunță NASA
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Ar putea fi „Steaua din Betleem” o planetă? Un vizitator strălucitor ne oferă un indiciu