Ce amendă riscă bucureștenii care împiedică hingherii să ridice maidanezi

Ce amendă riscă bucureștenii care împiedică hingherii să ridice maidanezi
Publicat: 24/04/2014, 20:07
Actualizat: 24/04/2014, 20:22

Coordonatorul de proiect al Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) a arătat, la prezentarea bilanțului pe șase luni al programului privind gestionarea câinilor fără stăpân din Capitală, că vor fi supuse aprobării consilierilor municipali mai multe proiecte de hotărâre care vor cuprinde noi prevederi, cel mai probabil în luna iunie, după ce acestea se vor afla în dezbatere publică.

Unul dintre proiecte are în vedere amendarea persoanelor care obstrucționează activitatea de ecarisaj, după ce municipalitatea a constatat că există, în fiecare zi, patru apeluri la 112, în medie, prin care sunt reclamate violențe asupra echipelor de ecarisaj sau piedici puse acestora.

Răzvan Băncescu a precizat că va propune ca amenzile să fie situate între 3.000 și 4.000 de lei, însă valoarea sancțiunilor poate suferi modificări până la aprobarea proiectelor.

Noile prevederi care vor fi propuse au în vedere și stabilirea unei taxe pentru adopția la distanță, dar și a uneia pentru revendicarea animalelor cu stăpân capturați pe domeniul public, interzicerea animalelor fără deținător pe domeniul public și interzicerea accesului sau a tranzitării Capitalei cu animale neînregistrate în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (RECS).

Băncescu a explicat că, în prezent, proiectele se află în faza „de semnături”, urmând ca ele să stea aproximativ 45 de zile în dezbatere publică, iar ulterior să fie supuse votului Consiliului General al Municipiului București (CGMB).

În ceea ce privește taxa pentru adopția la distanță și cea de revendicare, coordonatorul de proiect al ASPA a precizat că va propune ca să fie de aproximativ de 300 de lei pe lună.

Referitor la adopția la distanță, Băncescu a mai spus că municipalitatea vrea să încurajeze acest lucru, astfel că, în adăpostul de la Mihăilești, aproximativ 225 de locuri aflate în noua hală vor fi destinate celor care vor dori să adopte de la distanță un animal. Potrivit coordonatorului de proiect al ASPA, câinii adoptați la distanță vor avea personal de îngrijire separat de celalalte animale și condiții de viață mai bune.

Legat de proiectul privind interzicerea accesului sau a tranzitării Capitalei cu animale neînregistrate în RECS, Răzvan Băncescu a precizat că, dacă acesta va fi aprobat, măsură va fi instituită de la 1 septembrie, deși proprietarii de câini au termen până la 1 ianuarie 2015 pentru a-și înregistra animalele în registrul specializat. Băncescu a explicat că municipalitatea vrea să instituie această interdicție la 1 septembrie deoarece dorește astfel să grăbească, pentru cei care tranzitează orașul, termenul de înregistrare al animalelor în RECS.

De asemenea, Răzvan Băncescu a reiterat necesitatea interzicerii hrănirii pe spațiul public a animalelor fără deținător, arătând că vor fi propuse amenzi cuprinse între 3.000 și 4.000 de lei.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
Amendă pentru Raiffeisen. Clienții s-au trezit fără bani sau cu credite și conturi nesolicitate
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
9 luni de la moartea Mioarei Roman: "Toate pomenile pentru mama mea le-am făcut singură"....
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Maurice Jarre, unul dintre cei mai prolifici compozitori de muzică de film. Tatăl muzicianului Jean...