Autostrada Deva-Lugoj, deviată înainte să fie construită. Motivul: „un cimitir ilegal”

Autostrada Deva-Lugoj, deviată înainte să fie construită. Motivul: un cimitir ilegal
Publicat: 24/04/2014, 20:02
Actualizat: 03/02/2019, 09:16

Prezent la recepția lucrărilor la Ambulatoriului de Specialitate, de la Spitalul General CF Simeria, ministrul Transporturilor, Dan Șova, a declarat că tronsonul de autostradă Deva-Lugoj va fi deviat de pe aliniamentul inițial după ce constructorul a descoperit un cimitir care funcționa ilegal în zona expropriată, figurând drept pășune.

„La tronsonul de autostradă Lugoj-Deva lotul 4 m-am bucurat că au început (lucrările – n.r.) spre deosebire de loturile 2 și 3, de care nu s-au apucat practic, pentru că nu au intrat cu mașinile (…). Pe lotul 4 au intrat cu utilajele pe zece kilometri. Acolo au avut o problemă pe care noi am tot povestit-o anecdotic, pe lotul 4, unde pe raza comunei Brănișca, pe coridorul de expropriere, când a intrat constructorul UMB s-a constatat că exista un cimitir ilegal chiar pe aliniamentul autostrăzii. Noi am sesizat Parchetul General în legătură cu această problemă și acum urmează să finalizăm o hotărâre de guvern să abatem traseul autostrăzii de acolo”, a declarat ministrul Transporturilor, Dan Șova.

Acesta a adăugat că speră ca pe acest tronson să nu existe probleme.

„În documente, așa spunea domnul director Neaga (Narcis Neaga, directorul CNADNR – n.r.), acolo unde se află acest cimitir fără autorizație figura pășune când a fost expropriată. Noi am sesizat organele în drept. Mai departe ne facem treaba, abatem puțin autostrada și o continuăm. Deci, lucrurile sunt bune. UMB lucrează bine, repede în general”, a mai adăugat Dan Șova.

Ministrul Transporturilor, Dan Șova, și ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, au fost prezenți, joi, în județul Hunedoara, la recepția lucrărilor Ambulatoriului de Specialitate de la Spitalul General CF Simeria.

Cu această ocazie, Dan Șova a inspectat tronsoanele de autostradă Arad – Nădlac, Lugoj – Deva și Orăștie – Sibiu.

Într-un document oficial datat în februarie, obținut de MEDIAFAX, este prevăzut că anul trecut CNADNR a avut un buget de 3,76 miliarde lei pentru autostrăzi și a inaugurat 116 kilometri, respectiv tronsonul Simeria – Orăștie (18 km), trei loturi pe Orăștie-Sibiu (60,5 km) și primul tronson al Lugoj – Deva (27,4 de kilometri, plus un drum de legătură la regim de autostradă de 10,5 km).

Conform documentului, CNADNR intenționează să inaugureze în acest an loturile 1 și 2 ale autostrăzii Nădlac – Arad (22,2 km, respectiv 16,6 km), lotul 2 Timișoara – Lugoj (25,6 km), lotul 3 Orăștie – Sibiu (22,1 km) și o porțiune de 6,5 kilometri a autostrăzii București – Ploiești.

Anul viitor, CNADNR se așteaptă să recepționeze loturile 2,3 și 4 de la Lugoj – Deva (28,6 km, 21,1 km și 22,1 km), cele patru loturi de la Sebeș – Turda, cu o lungime de 70 km, și loturile 1,2 și 3 de la Câmpia Turzii – Ogra – Târgu Mureș (53 km).

Proiectele care vor beneficia de cei mai mulți bani în acest an sunt autostrăzile Nădlac – Arad (359,9 milioane lei), Timișoara – Lugoj (251,7 milioane lei), Lugoj – Deva (333,7 milioane lei), Orăștie – Sibiu (285,6 milioane lei), Sebeș – Turda (290,8 milioane lei), Brașov – Cluj – Borș (256,5 milioane lei) și București – Brașov (429 milioane lei).

În 2015, cele mai ridicate fonduri vor fi alocate pentru autostrăzile Nădlac – Arad (240,3 milioane lei), Timișoara – Lugoj (477,2 milioane lei), Lugoj – Deva (951 milioane lei), Orăștie – Sibiu (281,9 milioane lei), Sebeș – Turda (878,9 milioane lei), Brașov – Cluj – Borș (379,9 milioane lei) și București – Brașov (330,9 milioane lei).

Proiectele sunt finanțate atât cu bani de la buget, cât și din fonduri externe.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
Experiența CIUDATĂ a unui bărbat care a fost mort timp de 45 de minute. Ce...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Când se dă permisul de conducere înapoi? Lege nouă pentru șoferii din România
Scandal în lumea manelelor. S-au aruncat cuvinte grele și a fost necesară intervenția polițiștilor
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Ce rol joacă statul român în afacerile lui Gabi Bădălău? Cum a reușit să aibă...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Test de cultură generală. Ce obicei alimentar ciudat avea Charles Darwin?