Prima pagină » Știri externe » Român ucis cu lovituri de cuțit în nordul Franței

Român ucis cu lovituri de cuțit în nordul Franței

Român ucis cu lovituri de cuțit în nordul Franței
Cadavrul unui bărbat în vârstă de 37 de ani, originar din România, a fost găsit vineri dimineața, la ora locală 6.30 (7.30, ora României), pe un drum, în comuna Valenton din departamentul Val-de-Marne (nord), scrie presa franceză.

Potrivit site-ului publicației Ouest France, cadavrul prezenta mai multe lovituri de cuțit.

„A fost găsit pe un drum care duce către cabane” către ora locală 6.30, a declarat o sursă, citată de publicație, adăugând că victima prezenta „urme de lovituri de cuțit”, a adăugat sursa citată.

Potrivit unei surse din cadrul poliției citate de Ouest France, bărbatul, născut în România, a fost înjunghiat „la nivelul gâtului și toracelui”. „Arma, de tipul unui cuțit de buzunar, a fost găsită în apropiere”, a adăugat sursa citată.

Potrivit site-ului Nouvel Observateur, poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele și circumstanțele acestei presupuse crime.

Citește și