Prima pagină » Știri externe » SUA acuză Rusia că a încălcat în repetate rânduri spațiul aerian al Ucrainei

SUA acuză Rusia că a încălcat în repetate rânduri spațiul aerian al Ucrainei

SUA acuză Rusia că a încălcat în repetate rânduri spațiul aerian al Ucrainei
Colonelul Warren nu a oferit alte detalii cu privire la orele exacte când s-ar fi produs aceste incursiuni.

„Pot să confirm că în ultimele 24 de ore, avioane rusești ai încălcat în repetate rânduri spațiul aerian ucrainean”, a anunțat colonelul Steven Warren.
„Îndemnăm Rusia să ia imediat măsuri pentru detensionarea situației”, a adăugat el.

Colonelul Warren nu a oferit alte detalii cu privire la orele exacte când s-ar fi produs aceste incursiuni.

Secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, a încercat să-l sunte pe omologul său rus, Serghei Șoigu, pentru a discuta despre criza din Ucraina, însă Moscova nu a răspuns încă la solicitarea lui Hagel. În schimb, cel mai înalt grad militar american, generalul Martin Dempsey, i-a telefonat, joi, omologului său rus, Valeri Gherasimov, a declarat Warren, fără a preciza conținutul conversației.

Moscova, care săptămâna aceasta a amenințat cu o intervenție militară în Ucraina, pentru a-și apăra interesele, a lansat manevre militare la frontiera cu Ucraina. Totuși, Rusia neagă că a trimis militari pe teritoriul ucrainean.

Recționând la acțiunile Moscovei, Washingtonul a trimis 600 de militari în Polonia și țările baltice.

Autoritățile prooccidentale de la Kiev afirmă că Rusia pregătește o invazie și încearcă să destabilizeze situația politică din Ucraina, înainte de alegerile prezidențiale anticipate din 25 mai.

Anna Primac, [email protected]