Vehiculul cu care Dan Diaconescu speră să ajungă la europarlamentare. Cum arată ”ddmobilul”. FOTO

Vehiculul cu care Dan Diaconescu speră să ajungă la europarlamentare. Cum arată ''ddmobilul''. FOTO
Publicat: 28/04/2014, 09:47
Actualizat: 31/01/2019, 20:59

PPDD și-a lansat, vineri seară, la Arad, candidații la alegerile pentru Parlamentul European, în fruntea cărora s-a aflat Dan Diaconescu, întors din Vatican, unde spune că a fost „exilat”, pentru a porni „prin toate cătunele țării” cu un „ddmobil”, un vehicul pe care l-a asemănat cu papamobilul.

Sala Polivalentă din Arad a adunat câteva mii de membri și susținători ai PPDD, veniți din toată țara pentru a participa la lansarea candidaților partidului la alegerile europene, în funtea listei de candidați fiind și Dan Diaconescu, care a aterizat pe aeroportul arădean cu un avion privat spunând că a venit direct de la Vatican, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Susținătorii l-au așteptat pe Diaconescu într-un decor alb-violet, care i-a derutat pe trecători, mulți gândindu-se că în sala de sporturi este prezentă echipa Poli Timișoara.

Participanții din țară au sosit cu autocare, iar mulți dintre ei și-au îmbrăcat ținutele în parcare, unde și-au pus cămăși sau cravate violet.

Înainte de evenimentul de lansare a candidaților, Diaconescu a declarat presei că stă la Vatican pentru că a fost „exilat” și că a revenit „cu orice risc” după ce ar fi fost amenințat că va fi arestat dacă intră în România.

„Am fost amenințat și ieri (joi – n.r.) în Roma, de cineva foarte important din România, să nu calc pe pământ românesc că voi fi arestat instantaneu (…) Am hotărât să vin cu orice risc, cu riscul de a fi arestat, împușcat, să candidez la aceste alegeri europarlamentare, dar și la alegerile naționale”, a spus Diaconescu.

Ajuns în fața susținătorilor, el a oferit un alt motiv pentru plecarea sa la Vatican: „Am plecat în străinătate. ca și alte milioane de români, în căutarea unui loc de muncă”.

După un discurs încărcat de promisiuni, între care aceea că „va confisca averile celor de la putere” și le va da săracilor, Diaconescu a socotit șansele PPDD la europarlamentare, spunând că ar putea egala PSD la voturi: „Vom fi a doua forță politică din România, imediat după PSD, dacă nu cumva va fi o surpriză, să egalăm scorul PSD. Pentru că am obținut 1.100.000 de voturi în 2012 și am înțeles că prezența va fi de patru-cinci mlioane de voturi, prin urmare s-ar putea să avem un scor de 25 la sută”.

O mare parte dintre cei prezenți în sală au plecat înainte de încheierea discursului liderului fondator al PPDD, unii fiind dezamăgiți că nu au primit nimic.

„Am venit 12 ore de la Iași, suntem flămânzi, nu am primit nici măcar un covrig. Mor de foame și merg să caut ceva gheretă în zonă”, a spus o femeie.

„Nu ne-a dat nimic, nici mâncare, nici fulare, nici șepci sau tricouri. Numai promisiuni, nu are rost să mai stau”, s-a arătat nemulțumită o pensionară din Arad.

De foamea unora dintre cei prezenți a încercat să profite un arădean care și-a instalat o tarabă cu porumb fiert. La „Porumbelu’ fierbințelu”, coada formată a ajuns la peste 20 de persoane.

Dan Diaconescu a încercat să-și păstreze audiența făcând promisiunea că la finalul evenimentului va avea o mare surpriză. În loc de tricouri sau șepci, la care unii încă mai sperau, acesta a dezvelit un SUV Mercedes G500, care fusese amplasat încă de la început în fața intrării în Sala Polivalentă și acoperit cu satin violet și alb.

Botezat „ddmobil”, Diaconescu asemănându-l cu papamobilul, vehiculul va fi folosit în campania electorală a PPDD.

„Voi folosi ddmobilul în campanie pentru a merge prin toate cătunele țării. L-am adus pentru poporul meu, să se plimbe cu el”, a spus Diaconescu, care înainte de a pleca a făcut o plimbare demonstrativă de câteva minute.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Cât costă un kilogram de carne de porc înainte de Crăciun. Cum explică producătorii prețul...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
Au apărut secretele unui mare actor român. Nu multă lume îi știa trecutul
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Chia și fără nicotină, vapatul afectează sănătatea vasculară și nivelul de oxigen, arată un studiu