Președintele PE: Am fost surprins de observațiile lui Băsescu, o să îl întreb personal ce a vrut să spună

Președintele PE: Am fost surprins de observațiile lui Băsescu, o să îl întreb personal ce a vrut să spună
Publicat: 06/06/2014, 12:05
Actualizat: 28/02/2019, 23:38

„Am fost surprins de observațiile președintelui Traian Băsescu. L-am respectat întotdeauna din punct de vedere instituțional, ca președinte al României.(…) În ultima întâlnire pe care am avut-o cu președintele Băsescu am discutat despre Schengen, am susținut accesul României în spațiul Schengen, astfel că am fost un pic surprins de ceea ce a spus despre mine. O să îl întreb personal la ce anume s-a referit, nu am înțeles”, a declarat MartinSchulz, la finalul evenimentului de la Romexpo.

Președintele PE a explicat la ce s-a referit când a vorbit despre anexarea Crimeii, arătând că „este o încălcare teribilă a legilor internaționale, iar Rusia este obligată să respecte regulile internaționale”.

„De aceea, sancțiunile sunt justificate. Am declarat că trebuie să căutăm soluții diplomatice, în ultimă instanță. Putem discuta. Dacă este o nouă amenințare, la adresa Moldovei, de exemplu, trebuie să mărim aceste sancțiuni. Și am spus că trebuie să informăm cetățenii noștri că sancțiunile la adresa Federației Ruse ne afectează și pe noi. Acest lucru am spus, și sunt surprins de afirmațiile președintelui Traian Băsescu, cred că nu a citit cu atenție”, a mai afirmat Martin Schulz.

Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că este importantă o prezență bună la euroalegeri, scrutin care va prefigura numele viitorului șef al Comisiei Europene, care poate fi socialistul Martin Schulz, pentru care „anexarea Crimeei era un fapt împlinit”, sau popularul Jean-Claude Juncker.

Traian Băsescu a declarat că ar fi important de dezbătut în eurocampanie motivele pentru care să fie condusă Comisia Europeană, de acum înainte, de Jean Claude Junker sau de Martin Schultz, „mai ales dacă privim lucrurile prin prisma ultimelor declarații și acțiuni ale socialiștilor”.

„Pentru domnul Schulz anexarea Crimeei era un fapt împlinit și asta e, și trebuie să fim liniștiți. Probabil o asemenea abordare ar avea și dacă se întâmplă și alte evoluții negative, în defavoarea României”, a spus Băsescu.

Președintele a explicat că se poate face o dezbatere pe acesată temă, și anume ce este în avantajul Românei să avem un președinte al Comisiei Europene socialist sau un un președinte de Comisie din spectrul PPE.

„Nu mai vorbim de faptul că trebuie să ne uităm și la dimenziunile țărilor, nu cumva riscăm să creăm o forță incredibilă unui singur stat care, oricum, este extrem de influent prin crearea condițiilor ca domnul Schultz să devină președinte al Comisiei Europene?”, a mai spus Băsescu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Se complică ancheta în cazul familiei din Suceava care a murit când se întorcea din...
Tatăl lui Vlad Pascu, criminalul de la 2 Mai, filmat în ipostaze strigătoare la cer....
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama...
Un român a fost arestat în Grecia pentru că ar fi dat foc intenționat unei...
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
Vedeta, suspectată că a apelat la medicamente pentru a slăbi RAPID. Face furori cu noua...
Staţiunile în care Marea Neagră s-a făcut verde. Turiştii evită să facă baie, dar experţii...
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Ies la lumină noi detalii în cazul accidentului din Suceava, în care au murit cinci...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
IGPR: care este, de fapt, marja de toleranță a RADARULUI?
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
A murit marele actor al României. Drum lin, maestre! Va fi apreciat etern
Românii care nu depun declarația riscă enorm. Se dau amenzi uriașe
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Mesajul transmis de Prințesa Anne după ce a fost lovită de un cal. Care este...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Oamenii de știință au descoperit originile fierului metalic de pe Lună
×