Dezvoltatorii și patronii din stațiunile de la Marea Neagră care efectuează în această perioadă lucrări de construcție sau desfășoară diverse activități pentru amenajarea litoralului pentru sezonul estival trebuie să își oprească activitatea în perioada mini-vacanței de 1 Mai pentru a nu-i alunga pe turiști, este de părere fostul ministru al Turismului Dan Matei Agathon, actual președinte al Federației Patronatelor din Turism și Servicii (FPTS).
„Mini-vacanța de 1 Mai găsește litoralul românesc în aceeași fază a șantierelor patriei ca în fiecare an. Dacă cineva crede că turiștii români mai au chef să se relaxeze printre schele și muncitori, se înșeală amarnic și nu este atent la faptul că există și alternativa altor destinații de litoral în afară de cel românesc”, susține Agathon.
El avertizează că, astfel, turiștii vor fi îndemnați să renunțe la vacanțele în țară și să se îndrepte spre stațiunile din Grecia, Bulgaria sau Turcia. „Dacă 1 Mai ne va găsi cu litoralul în paipanele, iar o să ne plângem că ne fug turiștii la bulgari, la greci sau la turci. Și va fi numai vina noastră”, explică Agathon.
Fostul ministru al Turismului îi sfătuiește, totodată, pe cei care desfășoară lucrări de construcție sau de amenajare a litoralului pentru sezonul estival fie să le încheie rapid, fie să le amâne după mini-vacanța de 1 Mai, „dacă nu doresc să dea senzația că litoralul românesc este inspirat din opera Meșterului Manole, fiind mereu în construcție, niciodată terminat”.
Mini-vacanța de 1 Mai. Ce evenimente se pregătesc pe litoral
Anul acesta, 1 Mai va fi într-o zi de joi. Pentru a transforma ziua liberă într-o mini-vacanță, reprezentanții Asociației Litoral – Delta Dunării (ALDD) și cei ai Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT) au cerut premierului Victor Ponta să declare și ziua de 2 mai zi liberă. Acesta a acceptat așa că românii vor fi liberi patru zile, de joi până duminică.
Turiștii sunt așteptați pe litoral cu pachete speciale de cazare și cu diverse evenimente organizate cu ocazia Zilei Internaționale a Muncii. „Pe litoralul românesc turiștii care vor sosi în mini-vacanța de 1 mai vor avea parte de pachete speciale de cazare și bineînțeles de numeroase activități și evenimente organizate atât de autoritățile locale, cât și de agenții economici, respectiv Parada Litoralului Românesc – eveniment organizat de către Asociația Litoral – Delta Dunării, concerte în aer liber, jocuri pe plajă și petreceri organizate de către cluburile de pe litoral”, a declarat recent Corina Martin, președinte al ALDD și al FAPT.
Cei care vor ajunge în Mamaia vor putea participa, spre exemplu, la Parada Litoralului Românesc. Evenimentul se va desfășura, între orele 10:00 – 14:30, pe traseul Mamaia – Năvodari – Constanța – Eforie – Constanța – Mamaia. La paradă vor participa membrii Fanfarei Raja, peste 30 de mașini de epocă, dar și piloți cu mașini care au concurat în Raliul Deltei.
Seara, turiștii se vor putea bucura de un spectacol multietnic de muzică și dansuri, organizat în zona Cazinoului Mamaia.
Anul trecut românii au cheltuit în mini-vacanța de 1 mai și de Paște peste 86 de milioane de lei, zilele libere și tarifele mai scăzute aducând o creștere a numărului total de turiști în România, respectiv cu 52% mai mult decât în 2012, potrivit datelor furnizate de Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). Aceștia au plătit peste 51 de milioane de lei pe servicii turistice și circa 35 de milioane de lei pe distracție.