„Însă teritoriul Alianței Nord-Atlantice este inviolabil, iar Statele Unite vor face totul pentru a-l apăra în totalitate”, a afirmat Kerry într-un discurs rostit la un institut de studii politice din Washington.
„Ceea ce se întâmplă acum în Ucraina este un semnal să ne trezim”, a adăugat Kerry.
„Noi și aliații noștri europeni ne-am străduit peste 20 de ani să integrăm Rusia în comunitatea euro-atlantică. Dar ceea ce se întâmplă acum în Ucraina ne demonstrează că președintele Vladimir Putin acționează după alte reguli”, a subliniat Kerry.
„Prin ocupareea Crimeei și prin destabilizarea care a urmat în estul Ucrainei, Rusia încearcă să modifice arhitectura de securitate în Europa de Est și în Europa Centrală”, a insistat secretarul de Stat american, pledând pentru o atitudine „unitară” între aliații europeni și americani.