Guvernul canadian a hotărât să-și sporească prezența în zonă pentru a contribui la consolidarea capacităților NATO și „securității în Europa Centrală și de Est”, a anunțat Stephen Harper.
În acest scop, Canada s-a angajat „să detașeze NCSM Regina (…) pe lângă forțele navale permanente NATO”, a declarat premierul canadian.
Canada a trimis deja, marți, șase avioane CF-18 Hornet către România, ca parte a contribuției sale la măsurile NATO de întărire a securității aliaților din Europa Centrală și de Est.
„Ocupația rusă ilegală din Ucraina și gesturile militare provocatoare ale Rusiei continuă să preocupe enorm comunitatea internațională”, a adăugat el.
Stephen Harper a dat asigurări că țara sa „rămane determinată să lucreze cu aliații din NATO pentru a favoriza (respectarea) suveranității și integrității Ucrainei”.
Gaidau Ion, [email protected]