Într-un interviu pentru revista americană DuJour, sportivul, cunoscut pentru stilul său excentric, îl ridică în slăvi pe Kim Jong-un, „prietenul (său) pe viață”, pe care l-a vizitat de cel puțin patru ori în decurs de un an, ultima dată în ianuarie.
„Ultima dată când am fost acolo, când se spunea că și-a omorât prietena, că l-au ucis pe unchiul său și l-au aruncat la câini, aceștia se aflau chiar alături de mine”, afirmă Dennis Rodman.
Întrebat de jurnalistă dacă vorbește frumos despre Jang Song-thaek, fostul număr doi al regimului, eliminat de către nepotul său în decembrie, Rodman răspunde „era în picioare chiar acolo”.
În acest interviu, sportivul a reafirmat că Kim Jong-un dorește să-l întâlnească pe președintele american Barack Obama și că nu intenționează să folosească bomba atomică.
Jang Song-thaek, considerat mentorul tânărului lider nord-coreean, a fost arestat, judecat sumar și executat pe 12 decembrie, în cadrul unei epurări considerate cea mai importantă schimbare politică din Coreea de Nord de la instalarea la putere a lui Kim Jong-un, la sfârșitul lui 2011. Execuția acestuia a fost confirmată de către regim.
Coreea de Nord, care a procedat la trei teste nucleare, efectuează pregătiri care sugerează că ar putea să treacă foarte curând la al patrulea test, potrivit unor oficiali americani.
Rodman, cunoscut atât prin stilul său excentric, tatuaje, piercing-uri, frizuri multicolore, cât și pentru cele cinci titluri NBA, a fost foarte criticat în Statele Unite după ce a efectuat recent o vizită în Coreea de Nord, împreună cu alte vedete din campionatul nord-american de baschet.
La întoarcerea din ultimul sejur la Phenian, el s-a internat într-o clinică specializată în probleme de alcoolism, o adicție pe care fostul jucător de baschet o recunoaște. „Am fost întotdeauna un petrecăreț. Beau pentru că-mi fac griji”, a spus el.