BRUXELLIST. Maria Grapini: „În 2003 eram o ignorantă, nu știam nici ce partide sunt în România”

Casa din Timișoara în care ne-a primit, în Vinerea Mare, nu aduce cu aproape nimic cu ce avea la Berești, în județul Galați, acolo unde s-a născut. Poate doar mirosul de sarmale pregătite pentru sărbătoarea Paștelui și lucrurile care îi aduc aminte de acasă, fotografii și țesături. „Iarna țeseam la război”, își aduce aminte Maria Grapini. „Eu am venit foarte de jos”, adaugă cu tremur în glas, o istorie care rămâne vie prin povestea pe care nu îi e rușine să ne-o spună.

Maria Grapini este unul dintre cei cinci eurocandidați care participă la BRUXELLIST, o campanie marca Gândul și primul reality show politic din spațiul public românesc.

URMĂREȘTE AICI BRUXELLIST PRIMUL REALITY SHOW POLITIC DIN ROMÂNIA

VOTEAZĂ-ȚI AICI FAVORITUL PE BRUXELLIST

„Venind de foarte de jos, dintr-o familie fără venituri, cu trei copii, mi-am dorit totdeauna copilul meu să aibă ce nu am avut eu. Părinții mei nu puteau decât prin împrumuturi să ne țină la școală, să ne ia cărți, altceva nimic. Primul ceas l-am luat din bursa de student”, spune ea. Și-aduce aminte, cum în copilărie, mama îi trezea „la 2 noaptea să mergem să culegem pe câmp”. Avea un rost: „era rouă și nu se scutură boabele de fasole sau nu te taie frunza de porumb”. La 7, cei trei frați se spălau și plecau la școală, pentru a se întoarce după prânz să-și ajute părinții în grădină, iar spre seară să-și facă lecțiile.

De la început a știut ce vrea să facă. I-au plăcut întotdeauna matematica și fizica și a ales, firesc, Politehnica. „Până în clasa a XII-a știam că dau la Polittehncă. Când am citit industrie ușoară am văzut că e o facultate din care ieși inginer mecanic pe parte de tehnologie a țeserii și am zis că „asta e, știu țesere”. Mi s-a părut mai feminină facultatea, și așa am ales”, povestește Maria Grapini, cum s-au aranjat lucrurile. Judecând peste ani, alegerea a fost una bună. Și nu doar că din textile și-a făcut o afacere de succes, dar la facultate, în primul an, și-a întâlnit și soțul, și el student, dar la Conservator: „La Iași ne-am cunoscut. Ne-am întâlnit la ziua mea. Soțul meu cânta la Pian, iar eu mi-am făcut ziua la sala de la Conservator”. Peste trei ani s-au căsătorit. Sunt împreună de 37.

„Orice om are un pic de orgoliu, unii au de dă pe afară, dar, dacă nu ajungi la o comunicare, nu e o familie”

Nu le-a fost ușor de la început. „El avea trei servicii, eu trei servicii și avem trei CAR-uri (împrumuturi la Cooperativa de Ajutor Reciproc -n.n.)”, spune ea.

„Într-un apartament mic am făcut un fel de atelier și tricotam cu o mașină cumpărată de mâna a doua. L-am învățat și pe soțul meu, el tricota după modelul pe care eu îl desenam, seara încheiam eu și vindeam bluzele cu plata în rate la salariu, cum era înainte de 1989”, și-aduce aminte Grapini de începuturile sale în antreprenoriat. Acum, când acele vremuri par demult trecute, femeie de afaceri și politician, recunoaște că nu ar fi reușit nicodată fără ajutorul soțului care a susținut-o și încurajat-o, preluând toate sarcinile casei.

„Într-o familie lucrurile trebuie împărțite. Și-a asumat partea de administrare a casei, familiei. Prietenii, știindu-mă mai autoritară, zic: „tu dictezi în casă”, dar eu habar n-am ce se întâmplă în casă, pentru că n-am timp. El decide. Eu m-am ocupat de business. E bine pentru toată lumea”, spune Grapini, a cărei rețetă de succes în relația de cuplu este comunicarea.

„Orice om are un pic de orgoliu, unii au de dă pe afară, dar, dacă nu ajungi la o comunicare, nu e o familie”, explică ea, mândrindu-se că „n-a apărut sămânța de complex”: „Nici eu nu i-am reproșat că are 1400 de lei salariu de la Operă. El nu s-a priceput(la afaceri-n.n.). Dacă începea o afacere probabil o falimenta”.

Ilie Aurel Grapini este artist, în orchestra Operei din Timișoara, dar asta nu l-a împiedicat să aibă și o „carieră” casnică. În anii în care soția își construia afacerea, el a avut grijă de copil, de casă, fiind chiar și cel care gătea. „De Cosmin tot soțul meu a avut grijă, dus de la grădiniță, luat de la grădiniță, dus la școală, ședința cu părinții”, mărturisește Grapini. De altfel, soțul și fiul său sunt cele mai importante realizări. Și vrea să arate asta tot timpul, chiar și vestimentar. Îmbrăcată cu un tricou pe care era imprimat numărul 69 – „să știți că l-am găsit foarte greu” – Grapini explică semnificația, pentru mulți poate peiorativă: „Eu m-am născut între 6 și 7, iar fiul meu între 8 și 9, dar fiind la ora 1,20 a fost 9″.

„În Partidul Comunist m-am dus la a treia chemare. M-am consultat cu fratele meu și mi-a zis: du-te că mă dau afară din școala de ofițeri”

Cu politica, singura legătură, până în 2003, a fost în perioada studenției. Dar nici atunci nu s-a grăbit, chiar dacă era vorba de Partidul Comunist, și ar fi putut avea probleme dacă nu era membru. „În partid m-am dus la a treia chemare. M-am consultat cu fratele meu și mi-a zis: „du-te că mă dau afară din școala de ofițeri”, își aduce aminte. Fusese convocată pentru că „am terminat prima sesiune cu 10 și am cules bine strugurii la practică”, iar o profesoară i-a făcut „recomandarea”. Momentul festiv al primirii în partid era cât pe ce să se transforme însă într-un fiasco.

„Când m-am dus mi s-a părut că se desparte pământul sub mine, practic nu ar fi trebuit să fiu primită pentru că nu am răspuns la nicio întrebare”, povestește Grapini, amintindu-și cum „cuiva i s-a făcut milă de mine și mi-a pus în mână statutul”.

De atunci, până în primii ani după 2000, nicio legătură cu politica. „Până în 2003 eram o ignorantă, nu știam nici ce partide sunt în România, nu cunoștean nici liderii, mai puțin pe Ion Iliescu, nu prea cunoșteam lumea politică, politicieni, parlamentarii. În 2003, când mi s-a propus foarte insistent să intru în politică, am început să analizez, eu sunt un spirit liberal, apoi ca om de afaceri nu pot să fiu decât de centru, centru-dreapta, centru-stânga”, spune ea.

Pasul l-a făcut abia peste trei ani. „Nu-mi plăcea ce se întâmplă în politica românească, eram revoltată de anumiți oameni politici cu care mă intersectam în postura mea de întreprinzător, dar și de președinte al Patronatului din Industria Ușoară din România. Ca orice cetățean, nu îți convine când vezi un om care decide nu este priceput. Dacă îi critic și nu îmi convine, atunci pentru a fi altfel ar trebui să-mi asum să intru în politică”, își explică Grapini decizia.

De ce Partidul Conservator? „Mi-au plăcut câteva lucruri la Cartea valorilor scrisă pentru PC, niște lucruri care p mine m-au urmărit tot timpul: o adevărată scară a valorilor în societate, PC este singurul care a spus explicit că susține capitalul autohton și clasa de mijloc,. Apoi ca un copil crescut la țară în credință, mi-a plăcut că PC pune mare accent pe credință, familie, și mi-a mai plăcut că pune foarte mult accent pe statul de drept. A mai fost o chestiune, era un partid mic. Am spus eu vreau să mă duc într-un partid mic, pentru că într-un partid mic poți să faci o masă critică să schimbi direcția. Trei ani a insistat președintele fondator(Dan Voiculescu -n.n)”.

Despre presă, Facebook și greșeli gramaticale

După opt ani în politică, Maria Grapini are și reproșuri. Nu la adresa colegilor de partid sau alință, cât la adresa presei.

„Două lucruri nu fac bine. Unul de a culpabiliza global: dacă culpabilizăm global, îi demotivăm pe cei care s-au dus din revoltă și dintr-un spirit civic, pentru că am spus că, dacă toată lumea critică că nu fac bine, dar nu se duc, ,înseamnă că rămân aceiași oameni. Critici, dar te duci în teren. Al doilea lucru este că partea pozitivă e prea puțin scoasă în evidență. Eu am făcut un stagiu la americani care au altă filosofie: trebuie să arăți acest lucru bun să-i determini și pe alții să facă”, spune Grapini, nemulțumită că din tot ceea ce a făcut atenție s-a dat mai mult greșelilor gramaticale din postările pe Facebook.

„Eu am ales să nu mă schimb indiferent de poziția socială pe care o am. Dacă cineva compară și ar fi corect, ar vedea că am scris pe Facebook și înainte de a fi ministru când eram om de afaceri. Nu au sesizat greșeli atunci, pentru că aveam o altă libertate de timp, scriam la birou. De când am trecut în partea publică, am avut foarte puțin timp și am scris doar în mașină. Recunosc că au fost câteva dezacorduri, dar asta nu înseamnă că tu califici că un om e agramat. Nu am vrut să pun un consilier, eu am vrut să spun din suflet. Eu Facebook-ul l-a înțeles altcumva, l-am înțeles ca pe o comunicare între oameni, nici să faci politici publice acolo, să jignești, să înjuri. Eu mă deconectam, scriam într-o zi ce am făcut, într-o zi o stare în care eram eu și simțeam nevoia să spun”, face pe scurt Grapini filosofia Facebook, supărată că jurnalistul Robert Turcescu a atacat-o pentru o postare referitoare la o carte a Ilenei Vulpescu, „Arta Compromisului”, despre care a spus că a confundat-o cu alta. „El nu știa că doamna Ileana Vulpescu a scris mai multe cărți”, se apără Grapini, supărată că ceilați jurnaliști nu i-au atras atenția că se înșală.

„Cea mai grea zi a fost prima zi în minister”

Cu toate acestea însă, cel mai dificil moment din politică a fost când a ajuns la ministerul IMM-urilor: „Cea mai grea zi a fost prima zi în minister, când am văzut că trebuie să ordonez acolo toată activitatea. Poate după 35 de ani de muncă aș fi putut să spun bine, merit să mă duc în excursii, la masaj, la sport. Nu, am ales să duc experiența pe care am acumulat-o în partea publică”.

Una peste alta, la 60 de ani, după o viață de business și politică, Maria Grapini trage o concluzie, de fapt așa era și titlul inițial al cărții pe care în urmă cu câțiva ani a scos-o de sub tipar: „Viața este, totuși, frumoasă dacă știi să o trăiești”.