Florentina Barbărasă, în vârstă de 45 de ani, a fost ucisă cu mai multe lovituri de cuțit, chiar în apartamentul în care locuia împreună cu soțul său de 47 de ani și băiatul de 21 de ani.
Crima a fost descoperită după ce fratele femeii a găsit mașina familiei abandonată pe malul Jiului și a sunat la 112. Când au intrat în apartament, oamenii legii au găsit-o pe Florentina Barbărasă moartă.
„Din primele cercetări, se pare că femeia a avut parte de o moarte violentă, fiind ucisă cu mai multe lovituri de cuțit. Se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiuinii de omor calificat. Se fac cercetări pentru identificarea autorului, fiind deja stabilit un cerc de suspecți” a declarat Magda Bădescu, purtător de cuvânt Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.
Soțul femeiii a fost găsit la mama acestuia, iar anchetatorii nu au reușit încă să dea de urma fiului.
Vecinii familiei Barbărasă îi considerau pe aceștia oameni liniștiți, care niciodată nu au dat semne de neînțelegeri.