O femeie pe barba ei: câteva lucruri în apărarea Conchitei Wurst

Unii dintre românii care s-au uitat aseară la Eurovision au fost deranjați de faptul că Austria a trimis la Copenhaga un număr ciudat. Protagonistul său, un bărbat îmbrăcat în femeie, a făcut ceva de necrezut pentru un travestit care și-a șlefuit cu atâta grijă look-ul feminin: și-a lăsat să crească o mândrețe de barbă, pe care și-a mai și accentuat-o cu mijloacele cosmetice pe care le-a avut la îndemână, ca să pară mai deasă și mai frumoasă. Nu este prima dată însă când o țară se prezintă în acest show cu un număr care stârnește controverse. Chiar dacă nu aparținea unei minorități sexuale, noi înșine am trimis anul trecut la Eurovision, cu pieptul dezgolit, un bărbat în rochie, cu „barba di quattro giorni”, care a emis pe scenă niște triluri bizare. Diferențele sunt însă importante: piesa „Rise like a Phoenix”, cântată de Conchita Wurst, a fost bună, interpretarea a fost fără cusur, iar prezența scenică, de la rochie aurie până la perucă și barbă, a fost extrem de bine gândită și realizată. Freak show, freak show, dar un freak show bine făcut înseamnă, pentru mulți, un show bine făcut și atât.

Există voci care spun că reprezentantul Austriei nu și-ar fi meritat trofeul și că a câștigat și pentru amestecul de bizarerie, controverse, lacrimi și râsete pe care l-a întreținut pe toată durata concursului. Este adevărat și au existat în acest an alte piese, precum cea a Suediei, care ar fi meritat locul întâi. Însă nu sunt bizareria, controversele, lacrimile și râsetele ingredientele de bază ale oricărei emisiuni de scucces din această lume, pe care o credităm, fără să ne plângem, cu orele noastre petrecute în fața televizorului, transformate în puncte de rating, transformate mai apoi în venituri uriașe pentru realizatori? Și, în acest caz, de ce să ne revoltăm de abia acum și să ne răzbunăm pe biata femeie cu barbă?

După anunțarea câștigătorului, m-au surpins reacțiile unor oameni pe care nu i-ai bănui vreodată de atitudini agresive față de minoritățile sexuale. Oameni pe care nu i-ar supăra să privească pe scenă un bărbat imberb îmbrăcat în femeie, care au dormit liniștiți știind că în 1998 un transexual, Dana International, a câștigat Eurovisionul, dar care sunt brusc deranjați de această imagine a travestitului cu barbă. Conchita Wurst îi face pe unii să-și descopere atitudini homofobe și le exacerbează în cei care nu aveau oricum nicio sfială să și le arate.

Cred că e periculos ca discuția să meargă în acest sens și cred că frumusețea lumii de astăzi constă chiar în ceea ce spunea Conchita Wurst: „poți reuși orice, indiferent de cine ești și de cum arăți”. Dacă ne uităm la țările în care minoritățile sexuale sunt cele mai oprimate, vedem cât de sumbră este existența tuturor locuitorilor lor, nu doar cea a homosexualilor.

Poți critica, desigur, prestația Conchitei Wurst sau felul în care a decis să se prezinte în concurs. Dar să acceptăm discursul homofob din unele relatări despre finala Eurovision din acest an înseamnă să renunțăm prea ușor la drepturi și libertăți câștigate cu prea mare greutate, drepturi și libertăți pentru care oamenii încă mor în această lume. Una dintre este este chiar egalitatea de șanse indiferent de aspectul fizic, de rasă, de orientare sexuală. Dacă femeia cu barbă ne face să dăm cu piciorul atât de ușor la asta, o facem pe barba noastră.