Președintele Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România, Matei Brătianu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că aproximativ 20.000 de lucrători ai Poștei Române din toată țara vor purta marți, în timpul programului de lucru, banderole prinse pe brațe, pentru a transmite în acest fel autorităților că acțiunile sindicale continuă și că mitingul de la București nu a încheiat aceste demersuri.
Sindicaliștii cer demiterea directorului general al Poștei Române, Ion Smeeianu, a directorului executiv Rosita Alexe și a oamenilor aduși de aceștia. Totodată, sindicaliștii solicită creșterea salariilor cu 20 la sută, plata orelor suplimentare, asigurarea de consumabile, achiziționarea de uniforme și genți poștale, precum și angajarea de personal pe locurile vacante.
Liderul sindical a precizat că în cursul acestei săptămâni ar urma ca, împreună cu alți membri din birourile executive județene, să intre în greva foamei.
„Facem demersuri ca greva foamei să înceapă în această săptămână. În prima zi voi intra eu și alți cinci-șase membri sindicali, urmând ca în cea de a doua zi să se alăture cel puțin 40 de membri din birourile executive și, în a treia zi, probabil că vom fi 80-100 de reprezentanți în greva foamei”, a spus Matei Brătianu, precizând că greva foamei va avea loc la București.
Peste 2.500 de sindicaliști din Poșta Română din toată țara au protestat, duminică, la sediul Guvernului. Sindicaliștii au cerut demiterea directorului general al Poștei Române, Ion Smeeianu, și a directorului executiv Rosita Alexe, ei anunțând că dacă cei doi nu vor fi demiși, liderii de sindicat vor intra în greva foamei.
Angajații Poștei Române spun că au salarii extrem de mici, în condițiile în care conducerea companiei încasează sume de ordinul miilor de euro, fiind dat ca exemplu directorul Ion Smeeianu care, potrivit sindicaliștilor, câștigă 11.000 de euro pe lună. De altfel, mai mulți angajați ai Poștei au venit la protest cu fluturașul de salariu în care arătau că, pentru șase ore de muncă pe zi, au primit lunar salarii cuprinse între 224 de lei și 331 de lei.
Ei s-au plâns și că, pe lângă faptul că primesc foarte puțin, muncesc foarte mult, în contextul în care Poșta Română are în acest moment 1.500 de posturi vacante care sunt „înghețate” de conducere pentru reducerea costurilor.
Poștașii au început protestele în 7 mai, când au pichetat sediul cental al Poștei Române și sediile prefecturilor.
După greva japoneză de marți, poștașii vor ieși din nou în stradă joi, când vor picheta, de ora 10.00, sediile oficiilor județene de Poștă și sediul Poștei Române din Capitală.