Prima pagină » Știri » Traficul ÎNGREUNAT pe DN1 între București și Ploiești, după căderea unui copac pe șosea

Traficul ÎNGREUNAT pe DN1 între București și Ploiești, după căderea unui copac pe șosea

Traficul ÎNGREUNAT pe DN1 între București și Ploiești, după căderea unui copac pe șosea
Traficul pe DN1, parțial restricționat între București și Ploiești, după căderea unui copac pe șosea

Conform reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, pompierii au fost solicitați să intervină, miercuri seară, pentru îndepărtarea unui copac căzut pe carosabil pe drumul național 1, în localitatea prahoveană Bărcănești, la câțiva kilometri de Ploiești.

Primele informații arată că pomul a căzut din cauza vântului puternic, blocând prima bandă a sensului de mers București – Ploiești.

La ora transmiterii acestei știri, circulația rutieră în zonă este restricționată, însă traficul rutier nu este blocat, pe acest tronson de drum DN 1 având patru benzi de circulație.

Militarii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova au intervenit, de asemenea, în cursul zilei de miercuri, pentru evaluarea apei din subsolul Colegiului Militar, din localitatea Breaza, inundat în urma ploilor abundente.

În județul Prahova, plouă torențial de aproximativ trei ore, Prahova fiind unul dintre județele aflate sub cod portocaliu de inundații.

Citește și