Raportul „notează o persistență a tendinței operațiunilor de menținere a păcii de a nu interveni prin forță atunci când civilii sunt atacați”, cu toate că utilizarea acțiunilor militare este permisă de Consiliul de Securitate.
Raportul atribuie acest fenomen mai multor cauze, una dintre acestea fiind existența unui „dublu lanț de comandă, alcătuit din liderii misiunii și țările care furnizează trupe”. O altă cauză o reprezintă existența unor divergențe în Consiliul de Securitate asupra modalităților de intervenție în forță.
În plus, misiunile consideră adesea că nu au efectivele sau echipamentele suficiente pentru a acționa mai ferm. De asemenea, Căștile Albastre sunt îngrijorate de sancțiunile de care ar fi vizate în cazul în care recurgerea lor la forță ar fi considerată neadecvată sau excesivă.
Raportul, care datează din luna martie, a fost prezentat în această săptămână unui comitet al Adunării Generale ONU însărcinat cu supervizarea bugetului organizației.
El se bazează pe evaluarea a opt dintre cele zece misiuni ONU de menținere a păcii, care au mandat de a proteja populația civilă.
Misiunile au intervenit în puține cazuri, informează raportul. „Din 507 incidente implicând civili semnalate în raporturile secretarului general ONU între 2010 și 2013, doar 101 (adică 20%) au declanșat un răspuns imediat din partea misiunii”, potrivit raportului.
În majoritatea cazurilor, Căștile Albastre nu erau prezente la fața locului în momentul producerii atacurilor, dar, atunci când s-au aflat, „ele nu au utilizat niciodată forța”, continuă raportul.
Totuși, ele nu au rămas inactive, subliniază raportul. Misiunile ONU de menținere a păcii au susținut forțele locale de securitate sau au asigurat adăposturi pentru civili.
Invitat să comenteze aceste concluzii în anexa raportului, Departamentul ONU pentru Menținerea Păcii a precizat că „se concentrează asupra opțiunii de a recurge la forță doar în ultimul moment”, misiunile având „alte mijloace la dispoziție”.
Totodată, Departamentul ONU pentru Menținerea Păcii subliniază că țările gazdă nu oferă misiunilor libertate de mișcare și marja de manevră necesară în caz de intervenții.