Jurnalista care a făcut istorie în televiziune s-a retras din activitate după o carieră de 53 de ani

Jurnalista care a făcut istorie în televiziune s-a retras din activitate după o carieră de 53 de ani
Publicat: 17/05/2014, 12:37
Actualizat: 05/02/2019, 13:16

În vârstă de 84 de ani, Barbara Walters, o veritabilă legendă a televiziunii americane, și-a luat la revedere de la telespectatori în cadrul show-ului „The View”, talk show-ul ei matinal pe care l-a creat în 1997, după ce, anterior, devenise deja celebră relatând o serie de evenimente celebre, precum vizita istorică făcută de președintele Richard Nixon în China în 1972, și intervievase câteva generații de celebrități și lideri politici mondiali, inclusiv pe actualul președinte american, Barack Obama.

Barbara Walters, care a câștigat de-a lungul anilor mai multe premii Emmy, a glumit în ultima ei emisiune în direct, spunând că, de acum înainte, va avea suficient timp la dispoziție pentru a-și face injecții cu botox și pentru a participa la deschiderile oficiale ale unor supermarketuri. Într-o notă mai serioasă, renumita jurnalistă americană a spus că la finalul carierei sale se mândrește cel mai mult cu faptul că foarte multe femei lucrează în prezent în televiziune.

„Dacă am făcut cu adevărat ceva care să ajute femeile, atunci aceasta este moștenirea pe care o las în urma mea”, a spus Barbara Walters. „Cine știe ce ne aduce viitorul? Poate că în loc de «la revedere» ar trebui să vă spun «à bientot» («pe curând» în limba franceză, n.r.)”, a completat aceasta.

Mai multe jurnaliste de marcă au fost alături de Barbara Walters în ultima ei emisiune pentru a saluta realizările celebrei prezentatoare americane. Fostul secretar de stat al Statelor Unite, Hillary Clinton, a fost prezentă și ea în emisiune, alături de actorul Michael Douglas și de realizatoarea TV Oprah Winfrey.

„La fel ca toată lumea, vreau să îți mulțumesc pentru că ai fost un pionier, în absolut toate sensurile acestui termen”, a declarat Oprah Winfrey. „Ai fost prima care a deschis o ușă, care a doborât o barieră, care a pavat drumul pe care noi pășim acum”, a adăugat ea.

Emisiunea de vineri a reprezentat punctul culminant al unei serii de evenimente dedicate prezentatoarei Barbara Walters, desfășurate pe durata unei săptămâni întregi. Printre aceste evenimente s-a aflat și o reuniune organizată la New York, la care au participat fostul primar newyorkez Rudy Giuliani, cineastul Woody Allen și editorul-șef al revistei Vogue America, Anna Wintour.

Totodată, clădirea în care se află postul de televiziune ABC, o unitate a grupului Walt Disney Co., a primit numele prezentatoarei Barbara Walters. Actuali și foști coprezentatori ai emisiunii „The View” s-au reunit joi, pentru a saluta cariera celebrei jurnaliste americane. De asemenea, postul ABC a difuzat vineri seară o emisiune specială sub forma unei retrospective de două ore, care a prezentat povestea vieții și carierei acesteia.

Barbara Walters a anunțat că se va retrage din activitate în 2013 și a spus că decizia era una de ordin personal. Anunțul ei a venit după o serie de probleme de sănătate din ultimii ani, care au inclus o contuzie severă, după ce jurnalista a leșinat în reședința ei și s-a lovit în zona capului, varicelă și o operație pe cord în 2010.

Barbara Walters, care a intervievat pe parcursul carierei sale câteva sute de vedete din showbiz și personalități din alte domenii, a devenit, în 1976, prima femeie din lume care a prezentat un buletin informativ de seară la o televiziune.

Și-a început cariera în 1961, la NBC, unde era coprezentatoare a emisiunii matinale „Today”, înainte de a se alătura echipei de la ABC în 1976. Pentru această televiziune a fost coprezentatoare a emisiunii „20/20” și a lansat apoi „The View”, în 1997.

De-a lungul anilor, Barbara Walters a realizat peste 800 de interviuri, inclusiv cu personalități politice precum Fidel Castro, Anwar Sadat, Menahem Beghin, Boris Elțîn, Bashar al-Assad și toți președinții și primele doamne din Statele Unite ale Americii, începând cu administrația Richard Nixon și până în prezent.

Margaret Thatcher, Indira Gandhi, Vladimir Putin, Saddam Hussein, dar și Katharine Hepburn, Anna Wintour, Michael Jackson, Harrison Ford, Tom Cruise și Angelina Jolie s-au aflat, de asemenea, pe lunga listă de celebrități intervievate de Barbara Walters.

Cea mai mare audiență din palmaresul Barbarei Walters rămâne cea înregistrată în 1999, când jurnalista a intervievat-o pe Monica Lewinsky, cu privire la relația pe care aceasta a avut-o cu președintele SUA Bill Clinton: 74 de milioane de telespectatori au urmărit acest interviu exclusiv acordat Barbarei Walters.

Barbara Walters a fost căsătorită de patru ori, dintre care de două ori cu același bărbat. Ea este mama unei fiice adoptive.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal