Un sculptor din Bistrița-Năsăud a înființat „satul artistic”, inspirat fiind de casa părintească. Cum a început totul

Un sculptor din Bistrița-Năsăud a înființat satul artistic, inspirat fiind de casa părintească. Cum a început totul
Publicat: 17/05/2014, 17:06
Actualizat: 03/09/2019, 14:35

Un sculptor din Bistrița-Năsăud a reușit să pună la punct un proiect unic în țară. Este vorba despre un „sat artistic”, la poalele Munților Rodnei, unde artiștii din sunt invitați să vină și să petreacă timpul creând.

Maxim Dumitraș are 55 de ani și este originar din Sângeorz-Băi, scrie presa locală. Pentru operele sale folosește piatra și lemnul, iar de-a lungul timpului a avut expoziții în întreaga lume: Franța, Egipt, Germania, Olanda, Blegia, Ungaria, Elveția, Letonia.

Îndrăgostit însă de plaiul natal, sculptorul, care acum este și directorul Muzeului Orășenesc din Sângeorz, a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a revitaliza viața artistică și culturală din orașul-stațiune.

În urmă cu peste 20 de ani, Dumitraș organiza Simpozionul Internațional de Sculptură „Art Forest”, în cadrul căuia artiștii erau invitați într-o tabără de creație ținută în localitatea Dosul Gârciului, la șase kilometri de Sângeorz-Băi, în casa părintească a sculptorului.

Pentru că artiștii găzduiți s-au arătat foarte încântați de proiect, și în special de frumusețea locului, Maxim Dumitraș a decis să dezvolte totul la un alt nivel. Așa a apărut ideea amenajării unui „sat artistic”. Împreună cu alți opt artiști plastici din Bistrița-Năsăud, Bacău și București, sculptorul a ridicat alte cinci case rustice pe cele 15 hectare de teren moștenite de părinții lui.

Totul a fost construit în mod tradițional. Chiar și casa părintească, nimicită de un incendiu, a fost refăcută cu ajutorul unor bârne cu șindrile realizate după tehnica veche, în satul Anieș, de singurul meșter care mai lucrează așa.

Acum, Maxim plănuiește să contruiască și o biserică din lemn, dar și încă trei case, astfel că „satul artistic”, ce va găzdui și artiștii care vor participa anul acesta la Simpozionul „Art Forest”, nu va fi dedicat exclusiv creatorilor, ci va fi deschis și publicului și turiștilor în curând.

„Noi, artiștii, am făcut și drumul de acces până acolo, însă nu se ajunge foarte ușor, nu l-am făcut modern, să nu ne trezim cu turiștii care vin cu jeep-ul, să facă mai mult rău decât bine”, a povestit sculptorul.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
UE a dat ordin. Devine interzis inclusiv în România din ianuarie 2025. Cetățenii vor fi...
Ultima romanță din Bucureştiul boem. Românii încă plâng în hohote când o ascultă. Video
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Controversa din jurul asasinării lui Kennedy. Cine l-a vrut mort şi ce rol are teoria...