Balcanii, loviți de cele mai grave inundații din ultimul secol. Guvernul român anunță CUM AȘTEAPTĂ VIITURA pe Dunăre

Publicat: 18/05/2014, 23:22

Debitul Dunării va atinge un nivel maxim de 13.500 metri cubi pe secundă până pe 22 mai, iar viitura va staționa 4-5 săptămâni în România, existând un risc nu de depășire a digurilor, ci de rezistență a acestora, a anunțat duminică ministrul Administrației Publice, vicepremierul Liviu Dragnea.

El a precizat că nu se pune problema evacuării de localități și că autoritățile sunt pregătite să intervină cu un milion saci de nisipi și personal și echipamente inclusiv din județele limitrofe celor dunărene vizate, urmând să fie solicitat și sprijinul Armatei în caz de nevoie.

Dragnea a arătat că, în ultimele zile, autoritățile române au primit foarte multe informații contradictorii din Serbia și Bosnia, generate de faptul că evoluția fenomenelor meteorologice a fost „sălbatică”, cu intemperii nemaiîntâlnite, iar datele transmise nu puteau convinge că sunt reale.

„Am avut mai multe scenarii realizate, în funcție de debitele prognozate, iar la un moment dat apăruse ca scenariu posibil un debit de peste 17.200 metri cubi pe secundă, ceea ce ar fi însemnat că Dunărea ar fi depășit digurile și trebuia să evacuăm zeci de localități. Astăzi, avem date certe să debitele prognozate ca și maxime sunt în jurul a 13.500 metri cubi pe secundă în 22 mai și nu mai avem varianta de a se depăși digul, în schimb avem această viittură care va staționa pe teritoriul românesc între 4 și 5 săptămâni. Nu mai avem riscul să depășească digul, în schimb avem niște riscuri generate de rezistența digului. Digurile de-a lungul Dunării sunt de două zile sub observație pe toată lungimea din România, pentru a se afla dacă apar eroziuni”, a spus Dragnea.

Imagini de vineri, din Buzău//FOTO: Ciprian Sterian/Mediafax

El a mai informat că România va trimite Serbiei și, dacă este nevoie, Bosniei ajutoare materiale pentru inundații. Inundațiile care afectează zona balcanică, cele mai grave din ultimul secol, amenință principala electrocentrală din Serbia, în timp ce în Bosnia au mișcat de la locurile lor minele rămase din timpul războiului din anii 1990, potrivit BBC News, citat de Mediafax. Cel puțin 44 de persoane au murit în ultimele patru zile în Bosnia, Serbia și Croația, au anunțat surse oficiale citate de AFP.

„La Obrenovaț (în apropiere de Belgrad) am descoperit 12 cadavre”, a declarat premierul sârb Aleksandar Vucici, precizând că bilanțul în țara sa a ajuns astfel le 16 morți.

În Bosnia, autoritățile au anunțat cel puțin 27 de morți, iar cele croate au anunțat un mort duminică.

„Digurile dunărene au fost preluate de Apele Române în urmă cu trei ani, până atunci au fost la ANIF. Nu știm dacă cei de la ANIF au întreținut și au exploatat cum trebuia digurile. Eu cred că nu, pentru că, de-a lungul anilor, am văzut cum se circula pe aceste diguri cu căruța, cu mașini, cu utilaje deși trebuia interzis accesul (…) Nu se pune problema să fie depșit digul într-un loc sau altul, suntem atenți dacă cumva apare o eroziune sau izvorăște apa undeva prin dig, să putem interveni imediat. Nu sunt locuri vulnerabile, dar suntem pregătiți dacă, Doamne ferește, apar eroziuni. Nu poate nimeni să evalueze, la o perioadă de 4, 5 sau 6 săptămâni, pe o presiune constantă pe diguri și nu știm dacă, în 20 și ceva de ani, în aceste diguri au apărut fisuri. Din ce ne spun cei de la Apele Române, vizibil nu este nimic, dar ne pregătim pentru un scenariu mai prost, să putem interveni rapid”, a spus Dragnea.

El a arătat totodată că, în stituatii de acest fel, există un protocol convenit între Apele Române și Hirdoelectrica, în așa fel încât compania Hidroelectrica, prin hidrocentralele de pe Dunăre, să poată să regleze debitul la un nivel care să fie suportat de canalul Dunării.

Dunărea se află, de sâmbătă la ora 10.00, sub cod portocaliu de inundații, în județele Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman, potrivit actualizării unei avertizări emise de INHGA.

Avertizarea este valabilă până în 26 mai.

Imagini din 17 mai cu inundațiile din Serbia, respectiv Bosnia//FOTO: Alexa Stancovic/Stringer/AFP/Mediafax

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Motivul pentru care un român nu mai are voie să calce timp de un an...
Gabi Bădălău, decizie RADICALĂ după ce a pierdut procesul cu Claudia Pătrășcanu! Ce urmează să...
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
Anchetă în Timiș după ce, în spațiul public, au apărut informații că o tânără s-ar...
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național...
VIDEO. Momentul în care cântăreața greacă Marinella se prăbușește pe scenă. Artista a suferit un...
Acuzații de „blat” la adresa Antena 1, după ce Nicolai Tand și Sorin Brotnei au...
Mihaela Rădulescu, apariție de infarct la 55 de ani. Decolteul uriaș a făcut victime! Fanii...
Debit triplu pe Dunăre şi Cod Roşu de ploi adus de ciclonul Ashley. Când se...
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de...
Parada de 1 decembrie 2024 ar putea fi mutată în altă zi! Care este motivul...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
🔥 Preț bun la Dacia Duster III! Descoperă reducerile și dotările!
Premierul Marii Britanii se va întâlni cu Ursula von der Leyen pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu...
Ultimele zile de PACE și primele zile de război în Europa
Pedeapsă pentru Băsescu. Fostul președinte al României NU a scăpat nepedepsit
Trucuri pentru curățat husa de la telefon. Cum devine impecabilă
Ce a putut să facă un român la ușa apartamentului său, pe scara blocului. Ceilalți...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
A renunțat Flick la prieteni pentru relație? „Eram văzut ca eternul burlac, petrecăreț. Eram petrecărețul...
Surpriză de neuitat pentru Livia Eftimie! Cum i-a celebrat Spike ziua de naștere
BANCUL ZILEI. Bubulina către Bulă: - Să nu se însoare cu proasta aceea!
Inteligența Artificială poate face „81 de ani de muncă de detectiv în 30 de ore”