Prima pagină » Știri externe » SUA nu îl cred pe Putin: Barack Obama cere „dovezi concrete” privind retragerea celor 40.000 de soldați ruși

SUA nu îl cred pe Putin: Barack Obama cere „dovezi concrete” privind retragerea celor 40.000 de soldați ruși

SUA nu îl cred pe Putin: Barack Obama cere
Statele Unite așteaptă "dovezi concrete" privind retragerea trupelor ruse de la frontierele Ucrainei

„Vrem să vedem dovezi concrete și clare privind veridicitatea angajamentului Rusiei”, a declarat un oficial de rang înalt din cadrul Administrației Barack Obama.

„Am cerut armatei ruse să contribuie la diminuarea tensiunilor, astfel că o asemenea retragere ar fi binevenită. Dar, în acest moment, nu am observat indicii privind mișcarea trupelor”, a explicat Jay Carney, purtătorul de cuvânt al Casei Albe.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat luni revenirea în bazele permanente a militarilor mobilizați, oficial pentru exerciții, în apropiere de frontiera ucraineană. Conform serviciilor secrete occidentale, 40.000 de militari ruși sunt staționați la frontiera cu Ucraina.

Săptămâna trecută, Putin afirma să trupele deja fuseseră retrase, dar NATO și Statele Unite nu au confirmat informația.