„Doresc să adresez cele mai calde urări de sănătate și fericire tuturor celor care astăzi, de Sfinții Împărați Constantin și Elena, își sărbătoresc ziua onomastică. Fie ca Sfinții Împărați Constantin și Elena, care au urmat exemplul Apostolilor în mărturisirea credinței, să ne inspire în tot ceea ce întreprindem în viața de zi cu zi și să ne ocrotească!”, se arată în mesajul președintelui.
Biserica Ortodoxă îi sărbătorește miercuri pe Sfântul Împărat Constantin cel Mare și pe mama sa, Elena, al căror hram este purtat de numeroase biserici din țară, incluzând Catedrala patriarhală.
Sfinții Împărați Constantin și Elena sunt doi dintre cei mai iubiți sfinți de către români. Așa se explică și faptul că aproximativ 1.850.000 de români poartă numele Constantin și Elena sau derivate ale acestora.
Mărturie stau și numeroasele lăcașuri ale Bisericii Ortodoxe Române, din țară și din străinătate, care poartă hramul Sfinților Împărați, a explicat pentru MEDIAFAX, părintele Ciprian Apetrei, consilier la Patriarhia Română.
Sfinții Împărați Constantin și Elena sunt, de asemenea, ocrotitorii Catedralei patriarhale.