Fosilele unei noi specii de mamifer, descoperite în România

Fosilele unei noi specii de mamifer, descoperite în România

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de reprezentanții Universității „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, un grup de cercetători de la Facultatea de Știința și Ingineria Mediului din cadrul universității au descoperit lângă Alba Iulia, la Oarda de Jos, pe Valea Sebeșului, „fosilele unei noi specii de mamifer, care a trăit în preajma dinozaurilor”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Descoperirea a fost făcută publică printr-un articol apărut în revista „Comptes Rendus Palevol” a Academiei Franceze, în care se prezintă progresele făcute în cunoașterea faunelor fosile de microvertebrate continentale, care au trăit la sfârșitul Cretacicului pe așa-numita „Insulă Hațeg”.

„Articolul prezintă o nouă specie de mamifer multituberculat, Barbatadon oardaensis, aparținător familiei Kogaionidae, care a viețuit practic în preajma dinozaurilor, iar grupul din care provenea a cunoscut după Cretacic o diversificare și o răspândire spre Europa occidentală”, se arată în documentul citat.

Reprezentanții UBB au susținut că noua specie „demonstrează o mai mare diversitate a multituberculatelor cretacice din Transilvania decât se cunoștea până în prezent, fapt deosebit de important pentru înțelegerea evoluției grupului în ansamblu”.

Vlad Codrea, unul dintre cercetătorii UBB care au găsit fosilele, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că descoperirea a avut loc în urmă cu circa trei ani, dar abia acum a fost anunțată la nivel internațional, în urma publicării în revista menționată.

„Insula Hațeg este de notorietate pentru procesele de nanism care au afectat faunele de dinozauri datorită izolării. Noi am descoperit cam 70 de dinți de mici dimensiuni, de circa un milimetru, aparținând unei noi specii de mamifer care a trăit în urmă cu 70 de milioane de ani. Era un mamifer de mici dimensiuni, cam cât un șoarece. Încă nu s-a decis dacă e vorba despre un mamifer ierbivor sau insectivor. Oricum, descoperirea este unică în România”, a spus Codrea.

Potrivit acestuia, fosilele noi specii de mamifer sunt depozitate în colecțiile UBB.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
Acestor pensionari români li se va mări pensia cu 1.000 de lei, după recalcularea de...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Afacerea deschisă de Vlad în Capitală: a început cu un spaţiu mic, iar după 6...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
E interzis să faci asta în lift. Lista e lungă. Amenzi pentru românii de la...
Istoria alegerilor prezidențiale. Care a fost soarta perdanților din turul doi
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de...