Gigantul american eBay a anunțat miercuri că a fost victima unui atac cibernetic, adăugând că le va cere tuturor utilizatorilor săi să își schimbe parolele, relatează AFP.
Grupul, care deține și site-ul PayPal, susține că „nu are dovezi” că hackerii au avut acces la informații financiare sau legate de cardurile bancare, nici că aceștia ar fi comis activități ilegale pe site-ul său.
Hackerii au reușit să recupereze datele de identificare ale unui „număr mic” de salariați, ceea ce le-a oferit acces la rețeaua întreprinderii, a explicat eBay.
Ei au putut intra astfel într-o bază de date ce include informații personale despre clienți precum nume, parole, adrese fizice și de e-mail, numere de telefon și data nașterii.
Grupul afirmă în schimb că baza de date compromisă „nu conținea informații financiare”.
O purtătoare de cuvânt a eBay contactată de AFP a precizat că nu există „dovezi de acces la informații personale sau financiare ale utilizatorilor PayPal”.
„PayPal este găzduit separat pe o rețea securizată și toate informațiile financiare ale PayPal sunt criptate”, a subliniat ea.
Pe site-ul său de Internet, eBay revendică 128 de milioane de utilizatori activi în lume.
Grupul cooperează la o „anchetă activă” a autorităților și nu a putut spune pentru moment câți clienți au fost afectați.
„Credem totuși că ar putea fi un număr mare de conturi afectate și le cerem tuturor utilizatorilor de eBay să își schimbe parolele”, a adăugat purtătoarea de cuvânt.