DOSARUL FALIMENTELOR FRAUDATE. Adamescu, acuzat de coruperea judecătorilor. Avocatul său S-A SINUCIS după ce l-a „TURNAT”

DOSARUL FALIMENTELOR FRAUDATE. Adamescu, acuzat de coruperea judecătorilor. Avocatul său S-A SINUCIS după ce l-a „TURNAT
Publicat: 23/05/2014, 07:36
Actualizat: 30/04/2015, 16:53

George Claudiu Dumitru, avocatul omului de afaceri Dan Adamescu, este bărbatul care s-a sinucis luni în stația de metrou Piața Universității, au confirmat pentru gândul surse din Poliția Capitalei și din avocatură.

Avocatul, în vârstă de 38 de ani, s-a aruncat în fața metroului luni, în jurul orei 14.40, iar imaginile surprinse de camerele de supraveghere susțin ipoteza că a fost vorba despre o sinucidere, conform oficialilor din Poliția Capitalei.

Gestul avocatului a venit la aproximativ 40 de minute după ce a devenit publică informația că patru judecători de la Tribunalul București sunt anchetați pentru corupție. Dosarul celor patru judecători este exact dosarul în care avocatul a colaborat cu procurorii DNA și le-a furnizat informații esențiale despre o posibilă dare de mită comisă de Dan Adamescu și fiul său.

Potrivit procurorilor, care au anunțat azi începerea urmăririi penale, Dan Adamescu ar fi dat mită prin intermediari către trei dintre cei patru judecători arestați pentru corupție. Mita ar fi avut drept scop obținerea unor decizii favorabile în dosarele de insolvență în care erau implicate companiile sale.

Banii de mită treceau prin contul avocatului

Potrivit propriei declarații, dar și a unor extrase de cont, avocatul George Claudiu Dumitru ar fi fost cel prin conturile căruia mita dată din dispoziția lui Adamescu a ajuns în final la judecători. Iată ce spune motivarea prin care cei patru judecători de la Tribunalul București au fost arestați:

â–ºDeclarația martorei FIRESTAIN ELENA-DANIELA confirmă susținerile martorului ONUȚE DANIEL, în sensul că numiții ADAMESCU GRIGORE DAN și ADAMESCU BOGDAN ALEXANDER și-au dat acceptul, atât în vara anului 2013 cât și în luna decembrie 2013, pentru coruperea magistraților care aveau spre soluționare dosarele de insolvență ale S.C. SIGUR INDUSTRIAL CONSTRUCT S.R.L. și S.C. ACTIV CONSTRUCȚII INDUSTRIALE S.R.L.

â–ºMai mult, martora a afirmat că în luna decembrie 2013 s-a întâlnit cu ADAMESCU DAN GRIGORE și cu ONUȚE DANIEL, la sediul S.C. ASIGURARE REASIGURARE ASTRA S.A., ocazie cu care ONUȚE DANIEL i-a transmis lui ADAMESCU GRIGORE DAN că mai avea nevoie de o sumă de bani, nespecificată, pentru rezolvarea „problemei” cu dosarul de insolvență. Cu prilejul acelei discuții, ADAMESCU GRIGORE DAN, care dispunea de activele financiare ale firmelor din grupul BAUMAISTER, a stabilit ca martora să plătească, în baza unui contract de asistență juridică, încheiat formal cu avocatul DUMITRU GEORGE – CLAUDIU, o sumă de bani, care îi va fi indicată ulterior de ONUȚE DANIEL. Martora a aflat de la ONUȚE DANIEL că se va folosi de avocatul DUMITRU GEORGE – CLAUDIU pentru a scoate banii, pe care ulterior, îi va înmâna lichidatorului BORZA MONICA ANGELA în vederea remiterii lor către judecători, folosind cu privire la acești apelativul de „jude”.

â–ºSusținerile martorei FIRESTAIN ELENA DANIELA se coroborează cu declarația martorului DUMITRU GEORGE – CLAUDIU, care a depus la prezentul dosar o copie a unui extras de cont, prin care se atestă viramentul, dintr-un cont aparținând S.C. BAUMEISTER UTILAJE ECHIPAMENTE S.R.L., în contul cabinetului său de avocatură a sumei de 223.200 lei, în data de 10.12.2013. În aceeași zi, avocatul DUMITRU GEORGE CLAUDIU a efectuat o retragere în numerar a sumei de 222.040 lei, din care ONUȚE DANIEL afirmă a primit suma de 100.000 lei, în numerar, pentru coruperea judecătorilor.(sursa: Motivarea instanței în dosarul arestării celor patru judecători de la Tribunalul București)

7 milioane de euro, miza șpăgilor date de Adamescu

Dan Adamescu este urmărit penal de DNA pentru că ar fi mituit trei judecători care deliberau în trei dosare de insolvență ce priveau companiile pe care le deține miliardarul român. Astfel, Adamescu ar fi dat 20.000 euro mită pentru a obține o decizie favorabilă în dosarul de insolvență a companiei ACTIV CONSTRUCȚII INDUSTRIALE S.R.L, dar și pentru o decizie favorabilă în dosarul de insolvență al unei firme pe care o deține el.

În primul dosar, Dan Adamescu, prin compania Baumaister (după numele actual, S.C: Sigur Industrial Construct S.R.L), s-a înscris la masa credală deschisă în procedura de faliment a companiei sus menționate. Compania sa a fost admisă la procedură, judecătorii fiind de acord că au de recuperat o sumă de bani. Adamescu a făcut contestație și, în cadrul acestei proceduri, ar fi dat șapagă, pentru ca judecătorii să-i aprobe recuperarea a 7 milioane de euro de la companiile ACTIV CONSTRUCȚII INDUSTRIALE S.R.L. Iată ce rețin procurorii față de acest aspect:

â–ºLa termenul din 05.12.2013, completul C8, format din judecătoarea ROVENȚA ELENA, a dispus amânarea cauzei pentru a se lua la cunoștință de înscrisurile comunicate, la termenul din 19.12.2013 a amânat pronunțarea pentru data de 23.12.2013, iar la data respectivă, prin hotărârea nr. 11178/2013 a dispus: „admite în parte contestația formulată de S.C. SIGUR INDUSTRIAL CONSTRUCT S.R.L. – în insolvență la tabelul preliminar al creanțelor debitoarei ACTIV CONSTRUCȚII INDUSTRIALE S.R.L. Dispune înscrierea în tabel a creditorilor S.C. SIGUR INDUSTRIAL CONSTRUCT S.R.L. (fostă BAUMAISTER CONSTRUCȚII CIVILE S.R.L.), cu o creanță în cuantum de 32.138.094,28, compusă din 28.953.238, 32 lei debit principal și 3.184.855,96 lei contravaloare penalități, certă, lichidă și exigibilă”. (sursa: Motivarea instanței în dosarul arestării celor patru judecători de la Tribunalul București)

În al doilea dosar, potrivit procurorilor, Dan Adamescu ar fi dat mită pentru a obține o decizie favorabilă și în isolvența propriei firme, aceeași companie Baumaister.

CONTEXT: Procurorii DNA îi acuză pe judecătorii Ion Stanciu, Mircea Moldovan, Elena Rovența și Ciprian Viziru, de la Tribunalul București, de 17 infracțiuni de luare de mită. În referatul cu propunerea de arestare preventivă, anchetatorii susțin că judecătorii primeau mită pentru a desemna preferențial lichidatori judiciari sau pentru a da soluții favorabile unei anumite părți din dosar. DNA spune că unul dintre judecători a băgat ilegal în insolvență compania Carrefour, dar și clubul sportiv FC Oțelul. În schimb, judecătorul a luat șpagă de la fostul deputat PSD Iosif Armaș.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Ilegal pentru proprietarii de locuințe. Poliția intră peste tine în casă și confiscă tot
Vreme crâncenă în ziua alegerilor. Estimările ANM pentru duminică
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată