Premierul Victor Ponta i-a invitat luni, pe 26 mai, pe liderii PNL la negocieri pentru refacerea USL și reintrarea acestora la guvernare. El a făcut acest apel la aproximativ o oră după anunțarea exit-poll-urilor de la alegerile europarlamentare, care acreditează Alianța PSD – PC – UNPR cu peste 40% din voturi. Înainte de a pleca din sediul PSD din Kiseleff, Ponta a anunțat că luni la prânz va avea loc prima ședință a USL, în biroul lui Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului.
Victor Ponta l-a taxat pe Crin Antonescu, afirmând că rezultatul acestor alegeri reprezintă „un mesaj pentru cei care au jucat la poker soarta USL și a propriului partid”.
„De mâine, și vorbesc în numele USD, suntem dispuși să ne așezăm la masă cu liderii PNL, care cred în USL și doresc refacerea USL, să continuăm proiectul.. Este o mână întinsă pe care sunt convins că foarte mulți o așteaptă, fără dorința de a profita de acest moment, că semnalul dat de electorat este unul foarte clar”, a subliniat Ponta.
Întrebat dacă această invitație reprezintă rechemarea la guvernare a PNL, liderul PSD a răspuns afirmativ, adăugând „noi îi vrem înapoi”.
Social-democratul a făcut această propunere către liberali înainte ca aceștia să se reunească în conducerea Biroului Politic Național.
RĂSPUNSUL LUI CRIN ANTONESCU LA OFERTA LUI PONTA: PNL nu ia mită
Ponta a refuzat să precizeze dacă refacerea USL e posibilă cu Crin Antonescu în fruntea PNL, afirmând doar că nu se uită în curtea altora.
Totodată, el a lansat o scrisoare în șase puncte către liderii Opoziției, printre temele puse în discuție fiind cele legate de numirea viitorului comisar european, relația cu Republica Moldova, finanțarea armatei și politicile de educație și sănătate.
Citește și Apelul lui Ponta după victoria în alegeri: PNL să revină în USL și la guvernare. Discuție Dragnea – Iliescu: Vedeți cum scriem istorie acum, Antonescu trebuie să-și dea demisia