Viața la Auschwitz, povestită de românii care i-au supraviețuit. „Un necunoscut mi-a salvat viața, o viață destinată sclaviei”

Edith Balazs și Emil Schonberger au participat, marți, însoțiți de rude, la ceremonia de dezvelire a unei plăcuțe comemorative amplasată la intrarea în Gara Cluj-Napoca în memoria evreilor deportați din oraș în 1944. Ei au asistat apoi și la dezvelirea primului monument din Cluj-Napoca dedicat victimelor Holocaustului, în Parcul „I.L Caragiale”, dar și la o adunare comemorativă la sinagoga din oraș.

Acum, la 70 de ani de atunci, ei rememorează chinurile prin care au trecut în anii petrecuți la Auschwitz, lagărul în care au fost deportați 18.000 de clujeni și au supraviețuit doar trei familii.

Edith Balazs avea 14 ani împliniți când a fost luată de acasă de horthyști împreună cu părinții săi, în iunie 1944, și dusă în Gara Cluj-Napoca, unde au fost urcați într-un vagon pentru animale și transportați în lagărul de la Auschwitz.

„În urmă cu 70 de ani am fost deportată la Auschwitz împreună cu populația evreiască din Cluj. Am fost luată de acasă alături de părinți. Aveam doar hainele de pe noi și un pachet. Faptul decisiv al supraviețuirii mele a fost norocul. La sosirea la Auschwitz, după o călătorie groaznică, într-un vagon destinat animalelor, împreună cu 70 de oameni, am văzut printr-o deschizătură a vagonului fumuri imense ieșind din patru coșuri. Am înțeles atunci că acesta era sfârșitul drumului. Mama, tata și cu mine ne-am îmbrățișat și am plâns. La sosirea la Auschwitz nu împlinisem 15 ani. Puțini evrei au supraviețuit. Am pierdut prieteni, colegi de școală, profesori, o lume întreagă”, își amintește femeia.

Spune că doar norocul a salvat-o. La coborârea din tren, a fost îndrumată de un bărbat să spună că are 16 ani. A aflat apoi că dacă și-ar fi spus vârsta reală ar fi fost exterminată, alături de ceilalți copii și adolescenți care aveau sub 16 ani și „nu erau buni de muncă”. Așa a scăpat, fiind trimisă la muncă.

„Când am coborât din vagon, un deținut în haine de lagăr l-a întrebat pe tatăl meu ce vârstă am, iar el a răspuns că am 14 ani. Deținutul a spus «16» și a dispărut. Câteva minute mai târziu, când mi s-a cerut vârsta, am spus 16 ani și am fost trimisă la dreapta, bună pentru muncă, în timp ce la stânga mergeau cei spre camerele de gazare. Un necunoscut mi-a salvat viața, o viață destinată sclaviei. Mi s-au luat hainele, mi-au tăiat părul, m-au lovit în cap cu un baston de cauciuc, să fiu sigură de noua mea existență”, povestește femeia.

Aveam 28 de kilograme când am fost eliberată, nu mai aveam putere să merg pe picioare

Edith Balazs își amintește că foametea și dezinteria erau cronice în lagăr și că a dormit pe „pământ gol”, locul nefiind de ajuns pentru femeile internate.

„Dormeam ca lingurile, una într-alta, și nu ne puteam întoarce pe cealaltă parte doar dacă tot rândul se întorcea. După trei luni, am fost transferată într-un lagăr de muncă, unde tăiam lemne, construiam drumuri, sfărâmam pietre, în plină iarnă, și aveam ca îmbrăcăminte zdrențe de vară. Ultima etapă a suferinței a fost Bergen-Belsen, un lagăr infestat cu tifos și dezinterie, care avea pază doar în exterior și unde nici trupele SS nu intrau. Nu se mai distribuia hrană și nu era apă. Aveam 28 de kilograme când am fost eliberată, în martie 1945. Mă târam, nu mai aveam putere să merg pe picioare”, a rememorat femeia.

Din cei 18.000 de evrei din Cluj deportați, doar trei familii au supraviețuit, una fiind a sa.

„Mă consider foarte norocoasă, a fost un miracol”, subliniază supraviețuitoarea.

După eliberarea din lagăr, Edith Balazs s-a întors la Cluj-Napoca, unde și-a continuat studiile, iar în 1966 a emigrat în SUA, unde și-a luat doctoratul și a devenit profesor de Istoria Artei, predând timp de 35 de ani la Universitatea Carnegie-Mellon din Pittsburgh. A scris două cărți despre Brâncuși și una despre Michelangelo, iar în urmă cu o săptămână s-a pensionat, la 85 de ani.

În lagăr a fost dincolo de puterea de înțelegere a cuiva

Emil Schonberger are 87 de ani. În urmă cu 70 ani a fost îmbarcat din Gara Cluj-Napoca într-un tren de marfă și dus la Auschwitz, împreună cu familia sa. Abia împlinise 17 ani.

„Am fost deportat în iunie 1944 din Gara Cluj-Napoca cu ultimul transport, împreună cu toată familia și am avut nenorocul să ajung la Auschwitz. Cu o lună înainte împlinisem 17 ani și eram elev în clasa a VII-a de liceu. Ne-au luat de la Fabrica de Cărămidă, am mers pe jos până la gară. Drumul cu trenul a durat patru zile, în condiții mizere. În tren erau vecini, prieteni. În lagăr a fost dincolo de puterea de înțelegere a cuiva, acolo mi-am pierdut părinții. E foarte greu să îmi amintesc anul petrecut în lagăr, a fost groaznic. Când am fost eliberat aveam 40 de kilograme”, povestește.

După eliberare, a terminat liceul la Cluj-Napoca, apoi Facultatea de Chimie, și-a luat doctoratul în chimie și a predat ca profesor universitar la UBB. În anul 1970 a plecat în Israel și și-a continuat activitatea de chimist în Ierusalim.