Planul lui Petro Poroșenko „pentru protejarea Ucrainei” aduce NATO și Europa mai aproape de Rusia

Planul lui Petro Poroșenko pentru protejarea Ucrainei aduce NATO și Europa mai aproape de Rusia
Publicat: 29/05/2014, 13:51
Actualizat: 03/02/2019, 01:09

„Nu există o majoritate, în țară, pentru aderarea la NATO”, potrivit lui Poroșenko, care a obținut o victorie, în urmă cu câteva zile, în scrutinul prezidențial ucrainean. „În general avem nevoie de o nouă alianță în domeniul apărării cu Statele Unite și Europa, pentru a proteja Ucraina din punct de vedere militar”, a spus el, adăugând că, „în calitate de președinte, mă voi angaja pentru o asemenea alianță și voi demara imediat negocieri”.

„În trecut am renunțat la arma nucleară și am obținut garanții de securitate rusești, dar acum vedem bine că aceste garanții nu valorează nimic. De aceea avem nevoie de o nouă alianță”, a continuat Poroșenko.

El s-a declarat totodată „foarte optimist” în privința calmării situației din țara sa, amenințată de secesiune. „Cred că putem să revenim la pace în câteva luni, dacă Rusia este pregătită pentru acest lucru”, a adăugat Poroșenko.

Moscova și-a exprimat, la începutul săptămânii, intenția de a intra în dialog cu Poroșenko. Președintele ales vrea să poarte discuții cu președintele rus Vladimir Putin, potrivit unui fragment din același interviu acordat Bild, difuzat miercuri seara.

„Nu am nicio îndoială că, exercitându-și influența, Putin poate să pună capăt luptelor” care afectează o parte din zona de est a Ucrainei, a declarat Poroșenko.

Tags:
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Celulele stem crescute în spațiu au un avantaj surpriză