BOOKFEST 2014. Andreea Esca și-a lansat cartea „Ce-am făcut când am tăcut”. Cât costă volumul semnat de prezentatoarea TV

Publicat: 31/05/2014, 20:07
Actualizat: 20/03/2019, 17:06

Cunoscuta prezentatoare TV Andreea Esca și-a lansat sâmbătă, în cadrul Salonului Internațional de Carte BOOKFEST 2014, cel de-al doilea volum ce-i poartă semnătura: „Ce-am făcut când am tăcut”.

În cadrul evenimentului organizat la standul Editurii Humanitas, Esca a explicat că această carte cuprinde o serie de povestiri care au apărut de-a lungul timpului și în revista „The One”, pe care o conduce din anul 2004, și că speră ca mulți dintre cititori să se regăsească în acestea.

„În carte sunt povestiri în care probabil că foarte mulți dintre dumneavoastră vă veți regăsi, pentru că toți am fost copii, am avut aceste frumoase copilării la țară, toți am avut bunici frumoși, pe care i-am iubit și am trăit alături de ei lucruri minunate, toți am avut un prim iubit, toți am avut un al doilea, mulți dintre noi avem copii, așa că sunt convinsă că vă veți recunoaște în poveștile respective”, a spus ea.

„Am zis să fac o carte în care să pun toate aceste povestiri laolaltă pentru că mulți oameni poate nu au citit număr de număr revista. Apoi, există foarte mulți cititori de carte care nu vor cumpăra niciodată o revistă glossy. Și, de asemenea, există acei cititori, ca și mine, care vor să citească repede, tot, dintr-odată, să fie toate povestirile într-un singur loc și să nu stea să aștepte următorul episod”, a adăugat ea, exprimându-și speranța că volumul va reprezenta pentru cititori „o lectură ușoară, dar plăcută”.

FOTO: Corina Vârlan (Gândul)

În plus, lansarea volumului coincide cu un moment important, a mărturisit prezentatoarea: „Ca și multe lucruri din viața mea, această carte a fost scrisă într-un moment precis. În luna mai am vrut să fie lansarea pentru că în luna mai se împlinesc 10 ani de când s-a înființat revista The One, unde au apărut foarte multe dintre aceste povestiri, amintiri”.

FOTO: Corina Vârlan (Gândul)

Prezenți la evenimentul de lansare au fost și criticul literar Dan C. Mihăilescu, prozatorul Radu Paraschivescu și Lidia Bodea, directorul general al Editurii Humanitas.

„Nu cred că sunt foarte multe persoane în România care să fie recunoscute imediat de aproximativ 20 de milioane de români și care să scoată o carte pe hârtie. Jos pălăria, este un lucru extraordinar!”, a afirmat Dan C. Mihăilescu. „Vreau să vă fac să înțelegeți că pentru cei de 14-15 ani, ca și cei de 60 de ani, este o carte perfectă”, a adăugat el.

Criticul literar a explicat că în cartea semnată de Andreea Esca au fost câteva aspecte care i-au atras atenția în mod deosebit: modul în care aceasta își amintește de anii de liceu, în care rivaliza cu o colegă pentru locul I, faptul că acesteia îi plăcea foarte mult teatrul în tinerețe, dar și felul în care prezentatoarea vorbește despre familia sa.

FOTO: Corina Vârlan (Gândul)

FOTO: Corina Vârlan (Gândul)

De asemenea, Lidia Bodea a arătat că, în opinia sa, Andreea Esca „este un exemplu fericit și rar de om care, prin structura interioară foarte bună, foarte sănătos așezată pe aceea ce numim valori, nu s-a lăsat smintit de notorietate”.

„Nu s-a produs o fractură în omul Andreea Esca, dimpotrivă. Am senzația că pe măsură ce notorietatea a crescut, Andreea a găsit lucruri care sunt la temelia felului ei de a fi: bunicii din Brașov, mama asistentă, instructorul de înot, învățătoarea, prietenii”, a spus directorul Humanitas. „Avem de-a face cu un posibil model, un posibil fel de a fi, din care se poate inspira oricine”, a mai spus Lidia Bodea.

„Este o carte în care Andreea Esca pune o ștampilă pe propria copilărie, pe ce i s-a întâmplat ca om care a urcat pe scara media, pe anii de școală, pe impresii, uneorie pe câte un sfat”, a completat Radu Paraschivescu în cele din urmă.

Volumul „Ce a făcut când am tăcut”, de Andreea Esca, este disponibil la standul Editurii Humanitas de la Bookfest la prețul de 29 de lei.

FOTO: Corina Vârlan (Gândul)

Prezentatoarea a mai lansat o carte în anul 2002, cu titlul „Bună seara România, bună seara, București”.

Salonul Internațional de Carte de la București va mai fi deschis și duminică, 1 iunie, între orele 10:00-20:00, la complexul expozițional Romexpo. Evenimentul organizat de Asociația Editorilor din România adună laolaltă aproape 200 de edituri din întreaga țară.

Bookfest este cel mai important salon de carte din România și singurul eveniment al industriei editoriale care a reușit să capete o dimensiune internațională marcantă. La ediția precedentă, circa 95.000 de vizitatori au trecut pragul Salonului Internațional de Carte BOOKFEST 2014 (29 mai – 2 iunie 2013), luând parte la peste 300 de evenimente (lansări, dezbateri, colocvii, concerte, evenimente pentru copii, proiecții cinematografice și evenimente interactive). Invitat de onoare a fost literatura germană, prin participarea Austriei, Elveției și Germaniei în proiectul „Trei țări, aceeași limbă”.

BOOKFEST 2014. Programul complet al evenimentelor este disponibil aici.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...