TIFFie. Jurnal de festival – ziua a 4-a. Corespondență de la Cluj

TIFF 2014. La recomandarea prietenului meu, regizorul Gheorghe Preda („trebuie, nenica”!) vreau să văd „Finsterworld” – film german din noul val, 2013, regia Frauke Finsterwalder. Este însă abia 17.30 iar filmul, peste 3 ore. Mai intru la un film, evident. Așa, să umplu timpul. Doar că „Freza nasoala”, filmul condamnat inițial la a fi de umplutură, nu mă lasă să nu scriu despre el.

Freză nasoală (Pelo malo) – Venezuela, Peru, Germania, 2013, regia Mariana Rondon

În mizeria, pericolul și indiferența orașului Caracas, o mamă singură – temă recurentă, cel puțin în filmele văzute de mine – trăiește cu teama că fiul este, sau va deveni, gay. Copilul de 9 ani, un David postmodern, crede că puterea, frumusețea și diferențierea pe scala socială a mizerului cartier în care locuiește stau în păr. Au loc respingeri repetate ale mamei și gesturi la granița repulsiei. Teama că copilul e gay, combinată cu nevoia de slujbă, o duce la a face sex cu fostul șef în fața copilului. Fără să se ferească, mai precis. Să lămurim: urmează de fapt sfatul medicului căruia se confesează (interesant, suntem în America de Sud și confesiunea nu are loc la preot!). Medicul așadar este cel care o sfătuiește să îi arate fiului o legătură ‘normala’ și o figură masculină. O face. Poate totuși, nu e gay…

Băiatul se simte diferit dintr-un motiv ascuns. Altfel e perfect normal. Totuși, având în grijă și un bebeluș, văduva fără serviciu vrea să-l trimită la bunica de care lui Junior nu-i place… Varianta pentru rămâne acasă este să se tundă la zero cu mașina electrica.

Își declară amândoi lipsă de dragoste („Nu te iubesc…Nici eu”). Copilul se tunde. Filmul se termină cu un prim plan de copil trist, care, în curtea școlii, își acuza țara necantand imnul.

Scoică de Aur la festivalul San Sebastian.

Am intrat totuși și la Finsterworld. Doar câteva rânduri:

Filmul este o ghicitoare postmodernă: cine este victima?

Polițistul – Urs, Filmmakerul – fără talent, Familia bogată care urăște Germania, Maximilian – fiul lor nazist? O serie de personaje cu trăsături stranii și cu destine relevate simplu și fără drept de apel.

Influențe filosofice radicale („Dumnezeu a murit” – Nitzsche în stare pură)

Întâlnim, în 90 de minute – răul, binele, răzbunarea, fatalitatea, deznadejdea.

Replica de final: „N-ar fi mai bine dacă n-ar există deloc oameni pe planetă?”

Poate că da.

(Cezar Helmis)