Solicitat de jurnaliști să comenteze afirmațiile lui Crin Antonescu potrivit cărora Ponta ar fi un conducător extrem de periculos, care susține teoria conspiraței și căruia i-ar fi frică de el și de Iohannis, premierul a precizat: „Mi-e frică de Dumnezeu, cum cred că vă e și dumneavoastră”.
„Cred că suntem într-un stadiu în care trebuie să uităm de lucrurile din trecut, de genul acesta de a face politică și trebuie să construim. Și, din punctul meu de vedere, după alegerile pentru Parlamentul European, România este în poziția în care putem construi, putem să accentuăm lucrurile bune din creșterea economică – am văzut pe primele trei luni s-au creat în sfârșit pestre 70.000 de noi locuri de muncă -, să absorbim mai multe fonduri europene, să combatem corupția în toate domeniile. Asta e direcția în care trebuie să mergem. Genul ăsta de atacuri politice fac parte din trecut”, a spus Ponta.