Izolat și nu prea: Angela Merkel se întâlnește cu Vladimir Putin înaintea ceremoniilor din 6 iunie

Izolat și nu prea: Angela Merkel se întâlnește cu Vladimir Putin înaintea ceremoniilor din 6 iunie
Publicat: 03/06/2014, 16:14
Actualizat: 29/07/2014, 19:43

„Este prevăzută o întâlnire cu cancelarul german Angela Merkel vineri dimineața, înainte de începerea ceremoniilor oficiale”, a declarat Iuri Ușalov, citat de agențiile ruse.

În același moment, serviciul de presă al Kremlinului a anunțat într-un comunicat că cei doi lideri au vorbit despre situația din Ucraina prin telefon, marți.

„În apropierea întâlnirii lor bilaterale din Normandia la 6 iunie, liderii au schimbat puncte de vedere privind situația din Ucraina. Președintele rus și cancelarul german s-au pronunțat pentru punerea în aplicare a măsurilor coordonate în vederea detensionării crizei”, a anunțat Kremlinul.

„Negocierile Rusia-UE-Ucraina privind livrarea gazelor naturale au fost, de asemenea, evocate”, a adăugat el.

Putin, care va merge în Franța și va lua cina la Elysée cu omologul său François Hollande, va avea o întâlnire, vineri în Normandia cu premierul britanic David Cameron. Aceste întâlniri au stârnit polemici, deoarece sunt considerate un pas înapoi în politica de izolare a lui Vladimir Putin pentru agresiunea din Ucraina.

Întrebat în legătură cu posibilitatea unei întâlniri între președintele rus și omologul său american Barack Obama la aceste ceremonii, Ușakov a declarat că acest lucru „nu este prevăzut”, potrivit agenției ruse RIA Novosti.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri scandaloase în cazul profesoarei de sport care și-a abuzat doi elevi. Cum i-a ademenit...
BAC 2024 | Avem subiectele care au picat la limba maghiară, la proba de azi...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
O fetiță de 3 ani din Constanța a ajuns la spital după ce a mâncat...
Claudia Pătrășcanu, dezvăluiri despre vacanța cu Gabi Bădălău în Paris: 'Am fost cu iubirile mele!'...
DIETA-minune a lui Neti Sandu, pe care o respectă cu sfințenie! Ce SECRETE are la...
Ţara din Europa în care un şofer a rămas fără maşină după ce a condus...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Reacția lui Ronald Gavril după ce Laurențiu Reghecampf l-a acuzat că stă în casa lui...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
Viktor Orban s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Kremlin, în ciuda criticilor din partea liderilor...
Această INVENȚIE de acum 40.000 de ani a SCHIMBAT ISTORIA MODEI pentru totdeauna!
Codul Rutier se modifică. Legea care te lasă fără PERMIS Se aplică pe toți șoferii
România Pitorească. Micul colț de rai unde soarele răsare de două ori într-o zi
Vero Căliman, apariție sexy în costum de baie. Cum arată fosta Fetiță Zurli la plajă....
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A...
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Cine este noul prim-ministru al Marii Britanii?
×