Șefa Partidului Verde Bihor, trimisă în judecată pentru că a luat bani în schimbul unor locuri în secții de vot

Șefa Partidului Verde Bihor, trimisă în judecată pentru că a luat bani în schimbul unor locuri în secții de vot
Publicat: 03/06/2014, 17:28
Actualizat: 01/02/2019, 03:18

Potrivit rechizitoriului procurorilor de la Direcția Națională Anticorupție (DNA), în luna mai, Mihaela Florentina Bodonea, în contextul alegerilor europarlamentare din 25 mai, în calitate de președinte al filiala județeană Bihor a unui Partidului Verde, folosindu-și influența și autoritatea conferite de calitatea deținută în partid, a cerut și a acceptat 11.010 euro, de la reprezentanta Partidului Dreptății Sociale, cea care a și făcut denunțul.

„Această sumă de bani a fost solicitată în scopul distribuirii unui număr de 325 de locuri, reprezentând 50% din numărul total al secțiilor de votare din județul Bihor, care i-au revenit partidului din care făcea partea inculpata, în urma unor înțelegeri cu formațiunea căreia i s-au cuvenit locurile în urma tragerii la sorți, de către Biroul Electoral Județean Bihor, pentru membrii partidului din care făcea parte martorul denunțător”, potrivit DNA.

În actul de sesizare a instanței se arată că, în prealabil, denunțătoarea a purtat mai multe discuții pe această temă cu reprezentanții Forței Civice, care i-au comunicat că toate locurile alocate lor în comisiile secțiilor de votare fuseseră distribuite, în urma unei înțelegeri, Partidului Verde.

„Astfel, în urma negocierilor purtate cu inculpata Bodonea Mihaela Florentina, s-a stabilit că formațiunea politică din care făcea parte martorul denunțător va primi un număr de 50 de locuri, în schimbul sumei de 100 lei/loc, în comisiile secțiilor de votare”, arată sursa citată.

Fiind interesați de toate cele 651 de locuri la care Partidul Verde avea dreptul, în comisiile secțiilor de votare, reprezentanta Partidului Dreptății Sociale i-a oferit Mihaelei Bodonea suma de 150 de lei pentru un loc, care a și acceptat oferta. Bodonea i-a spus că va face astfel încât Partidului Dreptății Sociale să-i fie distribuite minimum 50% din locuri în comisiile secțiilor de votare, respectiv cel puțin 325 de locuri.

„Listele privind compunerea comisiilor fiecărei secții de votare urmau a fi depuse la Biroul Electoral Județean până în ziua de duminică, 18 mai. În data de 17 mai, inculpata Bodonea Mihaela Florentina a primit efectiv, de la martorul denunțător suma de 6.500 de euro, în schimbul a 192 de locuri de membru în comisiile de supraveghere a unor secții de votare de pe raza județului Bihor”, precizează procurorii, în rechizitoriu.

De asemenea, în același context, Mihaela Bodonea a promis că, în perioada imediat următoare, va mai atribui, în schimbul sumei de 150 lei pentru un loc, diferența până la 325 de locuri în comisiile de supraveghere a secțiilor de votare. În acel moment procurorii DNA au prins-o pe șefa Partidului Verde Bihor în flagrant.

Mihaela Bodonea a fost arestată în 19 mai, după ce a fost reținută de DNA o zi mai devreme, în 18 mai.

Bodonea este acuzată de folosire a influenței sau a autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani sau alte foloase necuvenite.

Dosarul va fi judecat la Tribunalul Bihor.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Serialul fenomen revine pe Netflix. Noul sezon, peste câteva zile. Video
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Irina Loghin reacționează dur la zvonurile cu privire moartea Mariei Ciobanu: ”Unii deja m-au pus...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Orașul distrus pentru că s-a răzvrătit împotriva Romei „a rămas nelocuit timp de peste 170...