Dezvăluiri din grădinița groazei: copiii erau adormiți cu vin și treziți cu cafea

Dezvăluiri din grădinița groazei: copiii erau adormiți cu vin și treziți cu cafea
Publicat: 04/06/2014, 10:02
Actualizat: 29/07/2014, 16:51

Avocatul Ștefan Roman, cel care îi reprezintă pe părinții copiiilor maltratați de angajații grădiniței private, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX că părintele care a văzut imaginile cu abuzurile de la centru a intrat în posesia acestora dintr-o întâmplare.

„Grădinița era prevăzută cu un sistem de supraveghere care în mod normal era pornit în fiecare zi până la orele prânzului. În perioada normală de filmare totul era în regulă, dar în două zile, la sfârșitul anului trecut, sistemul a fost uitat pornit după ora 12.00, iar în acel timp au fost filmate imaginile care au apărut în presă. (…) Imaginile erau accesibile, conform contractului. Părinții aveau dreptul să vadă imaginile, iar în contract se stipula faptul că se filmează până la ora 12.00. Părinții puteau să intre on-line să vadă imaginile. Și au ajuns în posesia imaginilor absolut întâmplător. Sunt 60 de copii la acea grădiniță și un singur părinte a văzut întâmplător aceste imagini”, a afirmat avocatul Ștefan Roman.

El a spus că părinților copiilor care veneau acasă cu vânătăi după ce erau bătuți și bruscați de îngrijitoare li se spunea că micuții s-au lovit singuri.

„Toate imaginile pe care le vedeți sunt filmate în numai două zile, deci vă puteți imagina ce se întâmpla în fiecare zi. Părinții au văzut că micuții veneau acasă plini de vânătăi, iar când întrebau ce s-a întâmplat li se spunea ba că s-au ciocnit între ei, ba că s-au lovit de vreun obiect. Unii dintre ei veneau acasă mirosind a cafea. Li s-a spus că au mâncat bomboane. Niciodată nu și-au putut închipui că ei primeau cafea la grădiniță. (…) Primeau vin înainte de culcare, ca să adoarmă, iar când se trezeau primeau cafea. Acest lucru reiese clar din înregistrările audio care s-au făcut: două angajate vorbeau între ele dacă au servit vinul copiilor”, mai spune avocatul.

Potrivit acestuia, dosarul este deschis de aproape jumătate de an, dar a fost întârziat de schimbările apărute în Codul Penal și cel de Procedură Penală, iar acum se va cere extinderea cercetărilor.

„Filmările sunt din toamna anului 2013, iar plângerea a fost depusă în luna decembrie. Inițial, plângerea a fost depusă la Parchetul Judecătoriei Constanța, iar apoi s-a declinat competența la Parchetul Tribunalului Constanța. S-au întârziat cercetările și din cauza schimbărilor codurilor Penal și de Procedură Penală, iar în prezent urmează să extindem cercetările și pentru alte infracțiuni. În momentul de față persoanele responsabile sunt cercetate pentru purtare abuzivă și vom cere extinderea și pentru infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului pentru că faptele acelor persoane sunt deosebit de grave și au un efect profund dăunător asupra dezvoltării copiilor”, a mai arătat apărătorul părinților copiilor abuzați.

De asemenea, Ștefan Roman a precizat că se va cere extinderea cercetărilor și față de alte persoane, inclusiv față de persoana juridică „Micul Regat”, deoarere copiii erau dați în îngrijire instituției, nu unei persoane anume.

El spune că sunt în continuare părinți care vor să devină parte în dosar, dar, pe de altă parte, există și părinți care s-au lăsat foarte greu convinși, iar o parte dintre ei nu cred în continuare că micuții au fost abuzați.

„Cei care aveau cunoștință despre aceste fapte au încercat să aducă lumină asupra cazului și pentru alți părinți care pur și simplu nu știau ce se întâmplă acolo. Chiar ieri (luni – n.r.) a fost o întâlnire între părinți, ocazie cu care unii dintre ei au văzut imaginile pentru prima dată. (…) Mulți părinți s-au lăsat foarte greu convinși, iar o parte dintre ei nu cred în continuare. Bineînțeles că în grădiniță sunt copii ai unor părinți care sunt fie rude, fie cunoștințe ale personalului ori directoarei și care au încercat să formeze o tabără împotriva părinților care și-au văzut copiii maltratați”, a mai spus avocatul.

Acesta a adăugat că reprezentanții grădiniței au șters imaginile de pe suportul magnetic pe care erau stocate, la scurt timp după deschiderea dosarului, și că au încercat să îi discrediteze pe părinții care au descoperit incidentele.

„Au spus că părinții acelui copil sunt nebuni, că urmează tratament pentru boli psihice. S-a spus despre copilul lor că este autist, iar după aceea că este retardat mintal. Tot felul de povești din acestea pentru a-i discredita și pentru a-și păstra cât mai mulți clienți”, a adăugat apărătorul părinților.
Angajații Centrului de dezvoltare și educație „Micul Regat” nu au dorit să comenteze acuzațiile care li se aduc, susținând că singura persoană abilitată să facă declarații este directorul general al instituției, Eliza Pufleanu, care s-ar afla în ședință încă de dimineață.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Constanța declarau, marți dimineață, după ce în presă au apărut imagini cu copiii agresați, că grădinița respectivă, care este privată, nu are autorizație de funcționare și nici acreditare.
„Centrul nu este nici autorizat și nici acreditat. Ei erau obligați să ceară un aviz de la Inspectoratul Școlar. Atât timp cât nu l-au cerut, nu au intrat în baza noastră de date, astfel că nu-l putem verifica. Nu au cerut nici autorizare la ARACIP (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar – n.r.). Ei puteau funcționa cu aviz de la noi și cu autorizația de la ARACIP; autorizație provizorie și apoi trebuiau să se acrediteze. (…) Părinții au încheiat contracte cu acest centru educațional. Cadrele respective care lucrau acolo aveau contracte cu acest centru, nu au fost înregistrate la ISJ”, a declarat corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al ISJ Constanța, Cristina Ivan.

Centrul de dezvoltare și educație „Micul Regat” se află în zona centrală a Constanței, având înscriși aproximativ 60 de copii cu vârste între trei și șase ani, iar taxele percepute părinților sunt cuprinse între 550 de lei pe lună pentru programul 08.00 – 12.00 și 800 de lei pe lună la programul lung, 08.00 – 17.00.

Cătălin Legănel, [email protected]

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Se deschid treptat secțiile în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Activitatea stațiilor ITP din toată țara este oprită! Avarie majoră a sistemului informatic RAR
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Cătălin Moroșanu se plânge de bullying. „Ți-ai luat bătaie, treaba ta”
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Babasha o ameninţă pe tânăra care a distribuit în mediul online imagini cu el in...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce întâmplă cu sănătatea oamenilor de peste 50 de ani care folosesc Internetul?