Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că Guvernul lucrează împreună cu experții Băncii Mondiale la un sistem de redevențe diferențiat privind exploatările terestre și cele maritime, el arătând că noua Lege a redevențelor va fi aplicabilă oricăror noi contracte de concesiune.
„Cu siguranță, și asta este practicat la nivel european și mondial, nu poți să ai aceleași redevențe pentru resursele exploatate terestru și cele din mare, mă refer la Marea Neagră în cazul nostru, pentru simplul motiv că sunt difrerențe uriașe de investiții și de profit. Și atunci ideea este să găsim un sistem diferențiat și lucrăm împreună cu experții Băncii Mondiale la un sistem diferențiat de redevențe care să păstreze și exploatările din off shore profitabile”, a sus Ponta.
El a arătat că investițiile în Marea Neagră vor depăși un miliard de Euro, potrivit discuțiilor pe care le-a avut cu reprezentanții Exxon și Petrom.
„Vorbeam azi dimineață cu reprezentanții Exxon și Petrom. Investițiile în Marea Neagră vor depăși bine un miliard de Euro. Ideea este că orice companie trebuie să-și și recupereze acele investiții, altfel nu le face”, a subliniat Ponta.
Pe de altă parte, Ponta a fost solicitat de jurnaliști să comenteze afirmațiile reprezentanților Petrom, care spuneau că redevențele nu pot fi majorate deoarece primează contractele de concesiune, care sunt pe 20-30 de ani.
Premierul a spus că noua Lege a redevențelor va fi aplicabilă oricăror noi contracte de concesiune.
„Cred că încurcați puțin lucrurile și nu aș vrea să mă obligați și pe mine să le încurc. Prin Legea de privatizare a Petrom a existat un termen de zece ani în care statul român se obliga să nu schimbe condițiile. Acest termen de zece expiră anul acesta, după care noua Lege a redevențelor poate să privească cu siguranță orice noi acorduri de concesiune de la momentul adoptării noii legi”, a spus Ponta.