Putin și Obama, prima confruntare față în față: 15 minute „informale” la ceremoniile care aniversează debarcarea aliaților în Normandia. LIVE VIDEO

Publicat: 06/06/2014, 18:50
Actualizat: 31/07/2014, 05:47

La evenimentele din timpul celebrării a 70 de ani de la Debarcarea din Normandia, iau parte importanți lideri mondiali, printre care care președintele SUA, Barack Obama, președintele rus, Vladimir Putin, cancelarul german, Angela Merkel, și Regina Elisabeta a II-a a Angliei. Vineri, Vladimir Putin s-a întâlnit atât cu președintele ucrainean Petro Poroșenko, o întâlnire anunțată oficial cu puțin timp înainte, dar și cu președintele SUA, Barack Obama, întrevedere confirmată chiar de Casa Albă. Aceasta este prima întâlnire directă între cei doi lideri de la începutul crizei ucrainene, însă, potrivit informațiilor furnizate de Palatul Elysee, nu a fost vorba decât despre o „conversație informală, de aproximativ 10-15 minute, în timpul dineului liderilor”. Cu o seară înainte, Putin a fost primit de președintele Franței, Francois Hollande la Palatul Elysee.

Gândul transmite LIVE TEXT de la ceremoniile prilejuite de celebrarea a 70 de ani de la debarcarea din Normandia

UPDATE 18.30 Ceremonia se apropie de sfârșit. Președintele francez, Francois Hollande, își ia la revedere de la ceilalți lideri mondiali.

UPDATE 18.00 Participanții la ceremonie au avut parte de un moment special: o reprezentație bazată pe dans, cu un final care reconstituia scena războiului.

UPDATE 17.26 Francois Hollande: „70 de ani mai târziu, libertatea încă este amenințată în multe țări din lume. Trebuie să ne asigurăm că Organizația Națiunilor Unite este capabilă să își îndeplinească misiunea care i-a fost dată imediat după război: securitatea colectivă. Am vorbit despre curajul în război. Curajul în timp de pace este la fel de important și necesar. Responsabilitatea noastră este să luptăm împotriva fanaticilor, a extremiștilor și a naționaliștilor. Trebuie să fim la fel de curajoși ca cei care au luptat pe această plajă”.

UPDATE 17.09 Francois Hollande a ținut un discurs în fața celorlalți lideri ai lumii, dar și în fața miilor de veterani de război, vorbindu-le despre „vântul libertății”. „Avem obligația să ne amintim toate victimele, cele militare și cele civile. În același timp, am vrea să transmitem un mesaj de pace, un mesaj pentru Europa. Acum 70 de ani, pe această plajă frumoasă, mii de tineri au sărit în apă. Acești tineri nu au ezitat nicio secundă, și-au riscat viața, totul pentru o cauză nobilă. Pentru a ne elibera pe noi. Vă mulțumesc tuturor care ați fost aici în 1944. Vă mulțumesc că încă sunteți aici. Veți rămâne mereu aici, spiritul vostru pe aceste plaje”, le-a transmis Hollande. Mai mult, președintele francez a ținut să precizeze și faptul că Franța și aliații săi sunt datori Armatei Roșii din Rusia.

UPDATE 16.45 La ceremonie a ajuns și Barack Obama, acesta fiind întâmpinat de ropote de aplauze. Potrivit The Guardian, pe marile ecrane plasate la ceremonie este afișată o fotografie cu Obama și Putin, deși cei doi lideri nu stau unul lângă celălalt. Scena a stârnit amuzamentul mulțimii.

MEDIAFAX FOTO// AFP

UPDATE 16.30 Președintele american, Barack Obama, a avut o scurtă discuție privată cu omologul său rus, Vladimir Putin, vineri, cu ocazia ceremoniei organizate la 70 de ani de la Debarcarea în Normandia, a anunțat președinția franceză, citată de AFP. Totodată, Casa Albă a confirmat faptul că cei doi au avut o scurtă întâlnire informală, care a durat aproximativ 15 minute. Anterior discuției cu Obama, președintele rus a avut o întrevedere și cu Angela Merkel și Petro Poroșenko.

UPDATE 16.25 Ceremonia internațională de la Ouistreham, pe Sword Beach, a început. Primii lideri care au ajuns la eveniment au fost Francois Hollande, David Cameron, Petro Poroșenko și Angela Merkel, cancelarul german fiind însoțit de președintele Consiliului European, Herman van Rompuy.

UPDATE 15.55 Președintele rus și omologul său ucrainean Petro Poroșenko s-au întâlnit, vineri, pentru prima oară, cu prilejul ceremoniilor consacrate împlinirii a 70 de ani de la debarcarea aliaților în Normandia, a declarat o sursă din anturajul președintelui francez Francois Hollande, relatează AFP.

UPDATE 15.20 Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, i-a cerut lui Vladimir Putin să își asume o „mare” parte de responsabilitate în rezolvarea crizei din Ucraina. Cei doi s-au întâlnit într-un hotel din Deauville, Normandia.

„Cancelarul german a exprimat convingerea că, după scrutinul prezidențial din Ucraina, recunoscut la nivel internațional, trebuie să se ajungă la stabilizarea situației în estul Ucrainei. Rusia trebuie să își asume o mare parte de responsabilitate la acest capitol”, se arată într-un comunicat de presă al Biroului cancelarului german.

UPDATE 14.38 Liderii mondiali au făcut poza de grup, în fața Castelului Benouville.

MEDIAFAX FOTO// AFP

UPDATE 14.35 Președintele SUA, Barack Obama, a ajuns și el la Castelul Benouville, unde va lua masa de prânz alături de Angela Merkel, Vladimir Putin și Regina Elisabeta a II-a. Liderul Statelor Unite a venit însoțit de un veteran american.

UPDATE 14.30 La ceremonie participă și primul ministru al Irlandei de Nord, Peter Robinson. „Nu trebuie să uităm niciodată curajul și sacrificul de care au dat dovadă miile de soldați care au luptat și care și-au dat viața pentru noi. Suntem recunoscători pe vecie femeilor și bărbaților din Irlanda de Nord care au jucat un rol important în acest moment extrem de important din istorie”, a declarat Robinson.

UPDATE 14.24 Pe Twitter, din ce în ce mai mulți utilizatori au postat fotografii prin care comemorează 70 de ani de la Debarcarea din Normandia.

UPDATE 14.13 Președintele rus, Vladimir Putin, a ajuns la Castelul Benouville, unde ceilalți lideri mondiali iau masa de prânz.

UPDATE 13.55 În paralel, președintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu cancelarul german, Angela Merkel, într-un hotel din Deauville, în Normandia, potrivit AFP. Cei doi discută despre situația Ucrainei, la două luni după anexarea Crimeei de către Rusia.

UPDATE 13.50 Liderii mondiali prezenți la ceremonie s-au reunit pentru masa de prânz, la Castelul Benouville.

UPDATE 13.40 The Guardian notează că Regina Angliei este singurul șef de stat, prezent la ceremonie, care a participat la cel De-al Doilea Război Mondial. Ea fost un membru al serviciului teritorial auxiliar, filiala de femei din armata britanică, în care a fost un comandant junior.

UPDATE 13.00 Ajuns la cimitirul american Colleville-sur-Mer din Normandia pentru o ceremonie organizată în memoria combatanților morți în timpul debarcării, Obama a depus coroane de flori, alături de președinte francez, Francois Hollande, fiind întâmpinați de 21 focuri de armă.

UPDATE 12:24 Președintele american, Barack Obama, și-a încheiat discursul și a ținut un moment de reculegere. El s-a declarat „copleșit” de mulțimea de veterani prezenți la ceremonie.

„Într-o zi, generațiile viitoare, fie că va fi peste 70 sau 700 de ani de acum încolo, se vor aduna în locuri ca acesta și să-i onoreze, și să spună că acestea au fost generații de bărbați și femei care au dovedit, încă o dată, că Statele Unite ale Americii sunt și vor rămâne cea mai mare forță de libertate pe care lumea a cunoscut-o vreodată”, a spus Obama.

Totodată, el mulțumit poporului francez pentru sprijin: „Vă suntem recunoscători pentru totdeauna”.

Președintele american a rememorat evenimentele de acum 70 de ani, vorbind de „sânge îmbibat de apă”, „bombe care au rupt cerul” și de „plaja Iadului”, amintind și de trupele națiunilor implicate, între care Canada și Marea Britanie.

sursă foto: Charles Dharapak/AP/ The Telegraph

UPDATE 12:08 Președintele Francois Hollande ține un discurs. Cele mai importante declarații:

Astăzi vom comemora un eveniment memorabil în istoria noastră.6 iunie 1944 a fost un câmp de luptă cumplit. Este ceea ce încercăm să ne amintim aici, 70 ani mai târziu”.

„În acea dimineață, totul a început pe picior greșit. Mulți dintre soldați au fostmasacrați. A fost o mare de sânge”.

„Toți cei care au participat la evenimentele de atunci au fost niște eroi”

„Mai mult de 20.000 de soldați americani au plătit cu viețile lor aici, în Normandia.Ei au fost părinții, frații și prietenii voștri.Ei au fost eliberatorii noștri”.

„6 iunie 1944 a fost cea mai importantă zi din Al Doilea Război Mondial”.

UPDATE 11:52Și elicopterul președintelui francez Francois Hollande a ajuns, de asemenea, la Colleville-sur-Mer, din Normandia.

UPDATE 11:42 Elicopterul lui Barack Obama, Marine One, tocmai a aterizat în Colleville-sur-Mer, unde președintele american va susține un discurs un cadrul ceremoniilor.

Obama și președintele francez, Francois Hollande, va participa la o ceremonie de comemorare a soldaților americani îngropați la cimitirul din apropierea plajei Omaha, în vestul Franței. Mai mulți veterani americani care au participat la debarcarea din Normandia vor asista la ceremonie.

UPDATE 11:35Pacea și libertatea „pot să fie rapid puse în discuție”, a apreciat cancelarul german Angela Merkel, evocând situația din Ucraina, într-un articol publicat vineri în cotidianul regional francez Ouest-France, relatează AFP, potrivit Mediafax.

„Săptămânile trecute ne arată că fostele și periculoasele tipare de gândire nu sunt nicăieri interzise în cărțile de istorie. Pacea și libertatea pot să fie rapid puse în discuție, ne-o demontrează conflictul din Ucraina. Îngrijorarea crește atunci când vezi că se formează noi prăpăstii și linii de împărțire”, scrie Merkel în acest articol.

Materialul este publicat alături de alte cinci mesaje din partea altor reprezentanți ai țărilor occidentale care participă vineri la comemorările de la 6 iunie, și anume din partea președintelui Poloniei Bronislaw Komorowski, premierului britanic David Cameron, premierului canadian Stephen Harper, secretarului de Stat american John Kerry și președintelui francez François Hollande.

UPDATE 11:25 O ceremonie are loc acum în Arromanches, pentru a comemora evenimentele de acum 70 de ani, la care a luat parte și Brigada de Infanterie Motorizată Regală Olandeză. La ceremonie participă regele Regatului Țărilor de Jos, Willem -Alexander.

UPDATE 11:00 Președintele Barack Obama tocmai a aterizat în Caen, Normandia. El se îndreaptă spre Colleville-sur-Mer, unde urmează să susțină un discurs.

UPDATE 10: 50 Președintele rus Vladimir Putin a început joi, cu o zi înaintea sărbătoririi a 70 de ani de la Debarcarea din Normandia, să se întâlnească, la Paris, cu principalii lideri occidentali, care l-au izolat în ultimele două luni, din cauza crizei ucrainene, relatează AFP, citat de Mediafax.

În contextul în care Parisul este, timp de câteva ore, teatrul unui vast balet diplomatic consacrat Ucrainei, criza nu dă semne să slăbească pe teren, unde autoritățile ucrainene au suferit noi înfrângeri în estul separatist al țării. Grăniceri ucraineni au abandonat joi trei posturi de la frontiera cu Rusia, în urma unor atacuri ale insurgenților proruși care par să-și extindă controlul.

UPDATE 10:41 La ceremonia de la Bayeux participă mai mulți veterani și locuitori din Bayeux, precum și din Australia și Noua Zeelandă. Ceremonia include și binecuvântarea unui nou clopot pentru catedrală, pentru a marca 70 de ani de la Debarcarea Aliaților pe 6 iunie 1944.

Sursa captura theguardian.com//Dareth Fuller/PA

UPDATE 10:15 La Catedrala din Bayeux, în prezența prințului Charles și a Ducesei de Cornwall, sunt omagiați militarii britanici.

UPDATE 10:10 Președintele francez François Hollande participă la ceremoniile organizate la Caen, unde este adus un omagiu celor 20.000 de victime ale Bătăliei pentru Normandia.

Șeful statului francez, care a sosit la Caen la bordul unui elicopter, a depus o jerbă de flori și s-a recules la Memorial, după care a stat de vorbă cu civili martori ai Debarcării și combatanți care au supraviețuit.

În cadrul ceremoniilor oficiale sunt prevăzute multiple întâlniri bilaterale între liderii lumii, inclusiv între președintele rus Vladimir Putin și cancelarul german Angela Merkel, la Deauville, înainte de prânz.

La Caen, președintele francez François Hollande aduce un omagiu celor 20.000 de victime civile ale Bătăliei pentru Normandia, la ora locală 9.00 (10.00, ora României).

Un omagiu va fi adus militarilor britanici, la Catedrala din Bayeux, în prezența prințului Charles, la ora locală 9.15 (10.15, ora României), urmat de o ceremonie în prezența premierului francez Manuel Valls la Cimitirul din Bayeux, unde sunt înmormântați peste 4.000 de britanici, la ora locală 11.30 (12.30, ora României).

Hollande și președintele Barack Obama se reculeg la Cimitirul american de la Colleville-sur-Mer, unde se află aproape 10.000 de morminte, la ora locală 10.30 (11.30, ora României).

Totodată, este programat un dejun al celor 20 de șefi de stat și de guverne la Castelul Bénouville, un simbol al Renașterii. În afară de Hollande, Putin, Obama și Merkel sunt prezenți regina Elizabeth a II-a a Angliei și președintele ucrainenan Petro Poroșenko, la ora locală 12.15 (13.15, ora României).

Mai multe imagini de la Debarcarea Aliaților puteti vedea pe Mediafax Zoom

Cei 20 de șefi de stat și de guverne se reunesc la o ceremonie internațională, în Ouistreham, pe Sword Beach, în prezența a aproxmativ 7.000 de persoane, dintre care aproximativ 1.000 sunt foști combatanți din Ziua-Z, pentru a asista la o scenografie care evocă evenimentele din 1944, cu o durată de 45 de minute, la ora locală 14.15 (15.15, ora României).

RANVILLE – Merkel se reculege la Cimitirul din Ranville, unde sunt înmormântați militari germani, la ora locală 16.55 (17.55, ora României).
Un omagiu va vi adus combatanților polonezi, în prezena președinților Bronislaw Komorowski și François Hollande, în Urville, la Cimitirul Urville-Langannerie, unde sunt înmormântați 650 de militari polonezi, la ora locală 17.00 (18.00, ora României).

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...