Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, i-a cerut președintelui rus, Vladimir Putin, să își asume o „mare” parte de responsabilitate în rezolvarea crizei din Ucraina, conform unui comunicat al Berlinului emis după întrevederea pe care cei doi lideri au avut-o în Deauville, Normandia.
„Cancelarul german a exprimat convingerea că, după scrutinul prezidențial din Ucraina, recunoscut la nivel internațional, trebuie să se ajungă la stabilizarea situației în estul Ucrainei”, precizează Biroul cancelarului german.
„Rusia trebuie să își asume o mare parte de responsabilitate la acest capitol”, subliniază comunicatul.
Vladimir Putin și Angela Merkel s-au întâlnit cu ocazia ceremoniilor de comemorare a Debarcării în Normandia.