Prima pagină » Știri externe » Cel mai bătrân bărbat din lume a murit la vârsta de 111 ani

Cel mai bătrân bărbat din lume a murit la vârsta de 111 ani

Cel mai bătrân bărbat din lume a murit la vârsta de 111 ani
Alexander Imich, un expert în științe paranormale care devenise în aprilie cel mai bătrân bărbat din lume, a murit duminică, la New York la vârsta de 111 ani, informează huffingtonpost.com.

„Pe parcursul vieții mele, am fost martor la apariția avionului, automobilului, la electrificarea țărilor, la apariția telefonului, radioului, televiziunii și energiei atomice, la descoperirea minunilor bioștiințifice medicale, a tehnologiei computerizate și a marilor realizări în cunoașterea cosmosului, la primii pași făcuți de om pe Lună – iar lista poate continua”, declara Alexander Imich, la vârsta de 99 de ani, potrivit biografiei sale ce a fost publicată pe site-ul Chabad.org.

Născut pe 4 februarie 1903 în Polonia, Alexander Imich și soția sa, Wela, și-au părăsit țara natală în 1939, atunci când aceasta a fost invadată de trupele naziste. În Rusia, ei au refuzat cetățenia sovietică și au fost trimiși în gulag (lagăre de muncă forțată, n.r.), potrivit The New York Times.

După ce a fost eliberat din lagăr, la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, Alexander Imich a aflat că cei mai mulți dintre membrii familiei sale au murit în Holocaust.

Alături de soția lui, s-a stabilit în Statele Unite ale Americii în 1951.

Alexander Imich a devenit cel mai bătrân bărbat din lume pe 24 aprilie, după ce italianul Arturo Licata a murit, cu doar o săptămână înainte de a împlini vârsta de 112 ani. Imich a declarat pentru Guinness World Records că motto-ul său din viață este acesta: „Trebuie întotdeauna să cauți să faci ceea ce iubești și te pasionează”.

Pentru Imich, această pasiune a fost paranormalul. În 1995, la vârsta de 92 de ani, a publicat o carte intitulată „Incredible Tales of the Paranormal: Documented Accounts of Poltergeist, Levitations, Phantoms and Other Phenomena”.

Imich deținea și o colecție de furculițe și linguri despre care spunea că au fost îndoite doar prin intermediul puterii minții (macrotelechinezie).

„Am văzut cum oameni obișnuiți reușeau să facă acest lucru”, a declarat el pentru The New York Times.

Alexander Imich, care avea un doctorat în chimie și vorbea fluent cinci limbi, considera, totodată, că sufletul supraviețuiește după moartea corpului.

El era, de asemenea, foarte mândru de stilului său de viață sănătos, dezvăluind presei americane că nu consuma alcool, renunțase la fumat cu multă vreme în urmă și mânca foarte puțin. El atribuia, totodată, longevitatea lui deosebită genelor bune moștenite de la părinți.

Alexander Imich a declarat pentru agenția de presă Reuters că o viață îndelungată înseamnă mult mai mult decât gene bune și un stil de viață sănătos: „Viața pe care o duci este la fel de importantă sau chiar mai importantă pentru longevitate”.

La vârsta de 111 ani, Alexander Imich se simțea pregătit în fața morții. Curios până la capăt, spunea că moartea este doar o altă șansă pentru a face o nouă descoperire.

„Compensația – după moarte – va consta în faptul că voi învăța toate acele lucruri pe care nu am putut să le învăț aici, pe Pământ”, a declarat el pentru revista Times.

Soția lui, Wela, a murit în 1986. Cuplul nu a avut copii.

Cel mai bătrân bărbat în viață a devenit Sakari Momoi, din Japonia, născut la o zi după Imich, pe 5 februarie 1903. Cea mai bătrână persoană din lume are 116 ani și este Misao Okawa, tot din Japonia, una dintre cele 65 de femei de pe plan mondial care sunt mai bătrâne decât Sakari Momoi.

Citește și