Arthur Zilberstein, un medic anestezist din SUA, a rămas fără dreptul de a profesa după ce a fost prins în timp ce trimitea mesaje cu un conținut sexual chiar din sala de operație. „În timpul operației, avea obligația de a supraveghea pacientul”, relatează CBC. „Prin gesturile sale, a pus în pericol siguranța pacienților”, au declarat reprezentanții Departamentului de Stat de Sănătate din Washington, autoritatea care a condus ancheta în cazul antestezistului.
Mai mult, în telefonul bărbatului au fost găsite imagini indecente cu fostele sale paciente, pe care le convingea să întrețină raporturi sexuale cu el, notează CBC.
Potrivit sursei citate, Arthur Zilberstein a fost monitorizat anul trecut timp de 4 luni, din aprilie până în august, iar datele anchetei au demosntrat că, într-o zi obișnuită, medicul trimițea chiar și până la 45 de mesaje cu conținut sexual în timp ce era în operație și trebuia să aibă grijă de pacient.
Medicul american se întâlnea, în secret, cu pacientele sale, cu care făcea sex chiar în rezervele în care medicii se odihnesc, mai scrie CBC. Pentru a le convinge pe femei să întrețină raporturi intime cu el, le promitea că le prescrie diferite medicamente.
Anestezistul nu a putut fi contactat pentru a le oferi jurnalistilor punctul său de vedere. CBC notează că, deocamdată, decizia de a nu mai practica medicina nu este definitivă, Zilberstein având la dispoziție 20 de zile să atace hotărârea luată de autorități.