BARONUL DE PĂDURE și LISTA celor 38 de deputați ca-n codru. Pesedistul Rădulescu, alias Berlusconi de Pitești: „Sunt și mulți dobitoci în PSD. Nu suntem toți deștepți. O să-i explicăm noi Doinei Pană cum stă treaba”

BARONUL DE PĂDURE și LISTA celor 38 de deputați ca-n codru. Pesedistul Rădulescu, alias Berlusconi de Pitești: „Sunt și mulți dobitoci în PSD. Nu suntem toți deștepți. O să-i explicăm noi Doinei Pană cum stă treaba
Publicat: 16/06/2014, 13:04
Actualizat: 30/07/2014, 16:33

Orice proprietar de teren forestier ar putea să-și defrișeze legal întreaga suprafață de pădure pentru a-și construi pensiuni, spații de agrement, baruri, piscine și spa-uri, totul în scop turistic. Aceasta este ideea unui grup de 38 de deputați, care propun ca pădurile să poată fi introduse în intravilan, adică o zonă în care se poate construi, dacă este destinată unităților turistice. Marea problemă în amendamentele depuse de acești deputați la Codul Silvic o reprezintă o modificare la articolul 37, alineatul 2, litera b), prin care se permite scoaterea din fondul forestier național până la 100% din suprafața pădurii private, și nu doar 5%, maximum 200 de metri pătrați, așa cum prevede legea actuală. După ce v-a prezentat planul legislativ al deputaților, gândul vă spune cine sunt acești parlamentari și care sunt cei zece care au terenuri forestiere și ar putea beneficia de amendamentele propuse.

Iată lista celor 38 de deputați care vor să dea liber la defrișările pădurilor private:

1. Cătălin Rădulescu
2. Ioan Adam
3. Petru Andea
4. Ioan Benga
5. Birchall Ana
6. Bogdan Gheorghe Dănuț
7. Corneliu Buicu
8. Dorel Căprar
9. Gheorghe Ciobanu
10. Ion Ciolacu
11. Vlad Cosma
12. Ioan Dîrzu
13. Viorel Marian Dragomir
14. Mircea Drăghici
15. Sonia Maria Drăghici
16. Cătălin Drăgușanu
17. Mihăiță Găină
18. Vasile Gliga
19. Horia Grama
20. Florin Iordache
21. Corenl Itu
22. Marius Manolache
23. Flavius- Luigi Măduță
24. Vasile Mocanu
25. Ion Mocioalcă
26. Emil Niță
27. Ninel Peia
28. Constantin Rădulescu
29. Neculai Rățoi
30. Cristian Rizea
31. Anghel Stanciu
32. Mihai Sturzu
33. Viorel Ștefan
34. Cătălina Ștefănescu
35. Cătălin Tiuch
36. Rodin Traicu
37. Aurel Vlădoiu
38. Mihai Weber

sursă: captură Camera Deputaților

Dintre cei 38 de deputați PSD și PC, zece dețin terenuri forestiere, potrivit ultimei declarații de avere.

Primul pe listă este chiar inițiatorul principal al proiectului de lege, Cătălin Rădulescu, supranumit „Berlusconi de Piteșt”i. În declarația sa de avere, postată pe site-ul Camerei Deputaților, Rădulescu susține că are aproape 5.000 de metri pătrați în comuna Babana, județul Argeș. „E într-un hău, nu am ce să fac cu ea. Pot s-o donez unei biserici, că eu nu am ce să fac cu ea”, a precizat Rădulescu, pentru gândul.

În plus, mai deține 2 hectare de pădure tot în județul Argeș, la Poiana Lacului. „Sunt într-un litigiu, e moștenire de la bunicii mei și încă nu am primit-o”, explică deputatul.

Dorel Căprar are și el un teren forestier în extravilan. Potrivit declarației de avere, deputatul deține 818 metri pătrați de pădure în Sânleani, județul Arad, și încă aproape 100 de metri pătrați în Insula Mureș.

Marcel Ciolacu, deputat PSD, a declarat că deține două terenuri forestiere, ambele în Buzău.

Pesedistul Mircea Drăghici are în proprietate 5.000 de metri pătrați la Arefu, județul Argeș.

Vasile Gliga are și el două terenuri forestiere, potrivit declarației de avere. Ambele sunt achiziționate în 2005, unul în Toplița, celălalt în Lunca Bradului.

Deputatul Vasile Mocanu se poate lăuda cu un hectar de pădure în comuna Agaș, județul Bacău.

Ninel Peia are și el un teren forestier, cumpărat în 2005, cu o suprafață de două hectare. Cu toate acestea, deputatul a introdus acest teren în intravilan în 2006, înaintea adoptării actualului Cod Silvic.

La Sodomeni, județul Iași, deputatul Neculai Rățoi are aproape un hectar de teren forestier, potrivit declarației sale de avere.

Deși în actuala declarație de avere Anghel Stanciu apare cu o proprietate de 5.000 de metri pătrați de pădure, în comuna Bârnova, județul Iași, pesedistul susține că pădurea a fost cedată între timp.

Mihai Weber este la primul mandat de deputat, iar în ultima sa declarație de avere spune că are 8,6 hectare de teren forestier la Ticleni, județul Gorj, pădure moștenită. Tot în Gorj, el mai deține alte două păduri, una de 392 de metri pătrați și alta de 33,24 de metri pătrați.

Divergențe între ministrul Apelor și inițiator. „Ea habar n-are. Să se ducă în Sahara. Noi nu facem legi pentru nebuni”

Deși susține că defrișările la care s-a referit, atunci când a gândit proiectul de lege, sunt strict în scopul construirii de unități turistice, de pensiuni, hoteluri, terenuri de recreere, spa-uri și baruri, inițiatorul Cătălin Rădulescu neagă faptul că ar fi propus el să se poate defrișa până la 100% din suprafața proprietății.

Chiar și așa, contactată de gândul, ministrul delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură, Doina Pană, a spus clar că nu va susține astfel de propuneri, mai ales că abia a trimis spre dezbatere în Parlament un nou proiect de Cod Silvic.

„În niciun caz nu se modifică regimul astfel încât să se permită imobiliare în pădure. Este un amendament pe care nu îl susținem. Pe mine nu mă interesează din ce partid fac parte inițiatorii, tot ce nu corespunde normelor silvice, nu va fi în viitorul cod silvic. Că vrea cineva să-și facă imobiliare în pădure, pe noi chiar nu ne interesează. E greșit, noi niciodată nu vom da aviz pe așa ceva. Nu e un lucru bun, regimul silvic rămâne la fel de sever ca și până acum”, a declarat Pană.

Însă inițiatorul Rădulescu o trimite la plimbare. În Sahara, mai precis. „Ea să vorbească în cunoștință de cauză cauză pentru că ea habar n-are despre ce vorbește. Îi explicăm noi cum stă treaba, ea să se ducă în Sahara să locuiască. Dar și în Sahara au fost oameni deștepți care au creat oaze”, i-a reproșat pesedistul.

Reacționând la afirmația că „imobiliarele nu au ce căuta în pădure”, Rădulescu n-a ratat șansa de a o mai critica o dată pe Doina Pană. „Nu-i problemă, d-aia suntem noi în Parlament, ca să-i deșteptăm pe unii care au dormit. Ea trebuie să înțeleagă. Eu am mai spus, sunt și mulți dobitoci în PSD. Nu suntem toți deștepți, sunt și proști, și cu rea credință. Păi dar unde le vrea, în cer? Ce înțelege ea prin imobiliare? Nu că-și face unul cartier de vile în munți. Dar omul cât înțelege, atâta minte are”, a adăugat el.

Marea defrișare postdecembristă

Potrivit statisticilor Curții de Conturi, bilanțul furturilor din pădure a crescut alarmant, mai ales în perioada de după revoluție. Astfel, în aproape un sfert de secol, s-au tăiat ilegal 80 de milioane de metri cubi de lemn, care le-au adus hoților câștiguri de circa 5 miliarde de euro (echivalentul a 21,5 miliarde de lei), dacă presupunem că lemnul a fost vândut cu cel mai mic preț, de 70 de euro pe metru cub. Cifra este una oficială și apare într-un Raport de audit privind „Situația patrimonială a fondului forestier din România, în perioada 1990 – 2012” realizat de Curtea de Conturi, după cum a relatat gândul.

Sumele obținute de pe urma furturilor au fost însă în realitate și mai mari, după cum recunosc și reprezentanții Curții de Conturi, pentru că mulți dintre arborii tăiați în România au ajuns peste hotare, în state din Nordul Africii și din Europa, după ce au fost vânduți mai scump.

Totodată, în ultimii 11 ani, peste 32,66 de milioane de tone de lemn, de la rumeguș, butuci, vreascuri sau placaje, până la foi de furnir și la alte produse fabricate din lemn au luat calea exportului, potrivit datelor furnizate la Institutul Național de Statistică (INS) și centralizate de gândul, în 2013. Cea mai mare cantitate de lemn, fie el brut sau prelucrat, a ajuns astfel în perioada 2002-2012 în Egipt, Turcia, Austria și Siria.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia...
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună