Simona Halep a intrat în istoria canalului Eurosport

Simona Halep a intrat în istoria canalului Eurosport
Publicat: 13/06/2014, 17:29
Actualizat: 12/02/2019, 20:28

Această audiență reprezintă o creștere cu 24% față de precedentul record de telespectatori deținut de finala din 2012 a turneului feminin de la Miami, disputată între Agnieszka Radwanska și Maria Șarapova.

Jucătoarea Simona Halep, locul 4 WTA și cap de serie numărul 4, a pierdut finala turneului de la Roland Garros, după ce a fost învinsă, pe 7 iunie, cu scorul de 6-4, 6-7 (5), 6-4 de rusoaica Maria Șarapova, locul 8 WTA și cap de serie numărul 7.

Începând de luni, Halep este a treia jucătoare de tenis din lume, după americanca Serena Williams și chinezoaica Na Li.

Pe de altă parte, finala masculină din acest an de la Roland Garros, în urma căreia Rafael Nadal a obținut cel de-al nouălea titlu pe zgura pariziană, a devenit cel mai vizionat meci de tenis masculin de la French Open difuzat de televiziunea Eurosport, înregistrând o audiență de peste 4,1 milioane de telespectatori în Europa și ocupă locul al doilea în topul celor mai vizionate partide masculine, după finala din 2012 de la Australian Open, disputată între Rafael Nadal și Novak Djokovic (4,3 milioane telespectatori).

Ediția din acest an a turneului de la Roland Garros a cunoscut cele mai mari creșteri de audiență față de anul 2013 în România și Spania (ambele cu +128%), Marea Britanie (+79%) și Franța (+49%). Aceste audiențe uriașe au fost obținute datorită strategiei de exclusivitate adoptate de Eurosport pe anumite piețe-cheie, precum Spania, performanțelor deosebite ale unor veritabili „eroi naționali”, precum Simona Halep, Rafael Nadal și Andy Murray, și intervențiilor inspirate ale consultanților speciali angajați de Eurosport pe durata acestui turneu, precum Mats Wilander, Juan Carlos Ferrero, Marion Bartoli și Henri Leconte.

Producțiile interne ale grupului Eurosport au contribuit și ele la succesul de audiență al turneului Roland Garros din acest an. Live show-urile exclusive „Game, Sets and Mats”, prezentate de Mats Wilander seara, la o oră de maximă audiență, au fost vizionate de 22,5 milioane de telespectatori unici pe parcursul turneului, marcând o creștere cu 17% față de anul 2013.

Online, peste 1,3 milioane de utilizatori unici au vizitat zilnic secțiunea „French Open” de pe site-ul Eurosport, pe internet și pe dispozitive mobile.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...