Producția de automobile ar putea crește la 30-35 de milioane de unități în următorii 7-8 ani, de la nivelul actual de 22 de milioane unități, a afirmat într-un interviu directorul general al ArcelorMittal, Lakshami Mittal, înainte de inaugurarea unei companii mixte cu producătorul local Hunan Valin Steel, pentru fabricarea de oțel destinat industriei auto.
Fabrica sporește expunerea ArcelorMittal în China și va concura cu Baoshan Iron & Steel, care furnizează circa jumătate din oțelul utilizat în industria auto din această țară.
Asociația Chineză a Producătorilor Auto a estimat în ianuarie că producția de automobile ar putea crește cu până la 10% în 2014, după ce a avut o evoluție ascendentă în fiecare an, începând din anul 2000.
„Oțelul destinat sectorului auro este cel mai profitabil produs siderurgic, cu o creștere rapidă și constantă a cererii”, a declarat said Sarah Wang, analist la Masterlink Securities în Shanghai.
Vânzările vehiculelor de pasageri au crescut în China cu 13%, luna trecută, lideri fiind General Motors și Ford Motor, producătorii străini continuând să câștige cotă de piață de la cei chinezi.
În primele cinci luni ale anului, în China au fost fabricate 10,6 milioane de vehicule, între care 5,6 milioane de autoturisme, potrivit datelor Biroului Național de Statistică.